Avioane militare rusești au decolat din Belarus spre Kiev în timpul prezenței acolo a celor 13 lideri occidentali

O alertă aeriană a fost declanșată în timp ce 13 lideri occidentali sunt prezenți la Kiev luni, zi în care se împlinesc trei ani de la declanșarea invaziei ruse din Ucraina, relatează AFP și Hotnews.
Economica.net - lun, 24 feb. 2025, 13:08
Avioane militare rusești au decolat din Belarus spre Kiev în timpul prezenței acolo a celor 13 lideri occidentali

„Pericol de rachete pe întreg teritoriul Ucrainei”, au postat pe Telegram forțele aeriene ucrainene, referindu-se la decolarea unui avion rus Mig-31, care transportă rachete.

„A existat o alertă în această dimineață și drept rezultat comisarii care se află în parlament în prezent au stat pentru circa 20 de minute într-un adăpost antiaerian. Totuși, s-a dat semnalul că nu există niciun pericol după ce a devenit clar că avioane rusești au decolat probabil doar ca o manevră pentru a perturba evenimentul. Au decolat din Belarus și s-au îndreptat spre Ucraina”, au declarat surse diplomatice pentru un jurnalist al European Newsroom prezent la Kiev.

Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European, Antonio Costa, precum și aproape întregul colegiul de comisari ai UE, se află la Kiev cu prilejul împlinirii a trei ani de la declanșarea agresiunii ruse asupra Ucrainei, alături de 13 șefi de stat și de guvern din Europa și Canada. Alți 24 de lideri străini vor participa la summit prin videoconferință.

Potrivit surselor citate, reuniunea șefilor de stat și de guvern de la un hotel din Kiev nu a fost afectată.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor crize, estimează FMI
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor crize, estimează FMI
Economia europeană a demonstrat o rezistenţă remarcabilă la şocul provocat de războiul din Orientul Mijlociu, dar continentul trebuie să îşi accelereze reformele dacă vrea să facă faţă......
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta ...
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...