Avion prăbuşit Airbus A320 Germanwings: Traiectorie liniară, comportament anormal al echipajului

Economica.net
26 03. 2015
germanwings_21479500

Avionul a intrat într-o coborâre moderată care exclude o pierdere brutală de altitudine sau o coborâre de urgenţă. Aparatul a continuat în mod evident să aibă portanţă (forţa responsabilă cu menţinerea aparatului la altitudine), au explicat comandanţi de bord şi foşti anchetatori ai Biroului de anchetă şi analiză (BEA), scrie Agerpres.

Astfel, coborârea avionului rezultă în mod necesar dintr-o acţiune a echipajului. Avionul a rămas pe o traiectorie orizontală. El şi-a continuat planul de zbor, cu excepţia altitudinii, potrivit datelor furnizate de Flightradar24.

‘Ori a înainta în direcţia munţilor nu avea sens. Toate acestea indică o acţiune anormală din partea unor piloţi profesionişti, care dispuneau de toate mijloacele, sau o lipsă de reacţie din partea echipajului’, explică un comandant al unei mari companii aeriene.

‘Faptul că piloţii nu au împiedicat avionul să se prăbuşească în munţi ar putea semnifica că ei erau fie în stare inconştientă sau morţi, fie au decis să moară, fie au fost forţaţi să moară’, concluzionează un alt expert pentru AFP.

‘Una dintre ipoteze este că a existat o depresurizare lentă şi că masca de oxigen nu a funcţionat. În acest caz, piloţii puteau să intre foarte repede într-o stare de hipoxie (nivel redus de oxigen în sânge)’, opinează numeroşi piloţi şi anchetatori BEA. Ei au reamintit de cazul prăbuşirii avionului Boeing 737 al companiei cipriote Helios, la 14 august 2005, un accident soldat cu 121 de morţi.

În ziua accidentului, mecanicii au avut un test de presurizare şi a uitat să pună maneta de presurizare la modul automat. În timpul ascensiunii sale, avionul nu a fost presurizat şi a pierdut oxigen. Piloţii au căzut inconştienţi. Avionul care era pe pilot automat s-a prăbuşit ulterior după ce şi-a epuizat rezervele de carburant. Avioane de vânătoare care l-au escortat au asistat neputincioase la tragedie.

Pentru moment, nu se poate exclude nici sinuciderea unuia din piloţi care şi-ar fi putut neutraliza colegul sau intervenţia unei terţe persoane în cockpit, potrivit experţilor, care subliniază importanţa recuperării datelor din cutia neagră descoperită marţi. Deşi avariată, informaţiile din ea au putut fi recuperate.

‘Cardul de memorie, similar cu cel găsit în computere, este deosebit de bine protejat. Acest card de memorie este partea utilă a CVR (Cockpit voice recorder)’, subliniază Jean-Paul Troadec, fost director BEA.

Miercuri a fost găsit şi cea de-a doua ‘cutie neagră’ – (FDR – ‘flight data recorder’) – a avionului A320 al companiei Germanwings, care s-a prăbuşit în sudul Alpilor francezi. Site-ul AirLive.net a relatat că dispozitivul este deteriorat într-un grad avansat şi nu a putut fi găsit colectorul de informaţii.

‘A fost găsită şi cea de-a doua cutie neagră, dar fără conţinut’, a confirmat miercuri seara preşedintele francez Francois Hollande, într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel şi premierul spaniol Mariano Rajoy, împreună cu care s-a deplasat la locul dezastrului.

Copilotul, angajat în 2013 de Germanwings, avea 630 de ore de zbor la activ (Lufthansa)

Copilotul Airbus al Germanwings, care s-a prăbuşit marţi în Alpii francezi, a fost angajat ‘în septembrie 2013’ de către compania aeriană şi avea 630 de ore de zbor la activ, a precizat joi, pentru AFP, compania Lufthansa.

Lufthansa, operatorul Germanwings, nu a confirmat informaţiile potrivit cărora unul dintre cei doi piloţi ar fi rămas singur la comandă, celălalt rămânând blocat în afara cabinei de zbor (cockpit), după cum au scris unele media, cu referire la date decriptate din prima ‘cutie neagră’ – CVR-ul (cockpit voice recorder) – descoperită marţi.

Comandantul de bord al avionului A320 avea zece ani de experienţă şi peste 6.000 de ore de zbor în palmares pe aparate Airbus, precizase încă de marţi Germanwings, filiala low-cost a Lufthansa.

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, care asigura legătura între Barcelona (Spania) şi Düsseldorf (Germania), s-a prăbuşit marţi în Alpii francezi, cu 150 de persoane la bord – 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului. În urma accidentului nu au existat supravieţuitori, cele mai afectat de această tragedie aeriană fiind Germania şi Spania, care au înregistrat cele mai multe victime.