Aviz pentru un parc eolian mare, de 247 MW, în Ialomița. Investitorul este un fond din Portugalia, care are aviz și pentru un parc mare în Călărași

Un proiect eolian de mari dimensiuni din județul Ialomița, de 247 MW, a primit aviz tehnic de racordare (ATR) de la Transelectrica, potrivit datelor operatorului de transport și sistem.
Mihai Nicuţ - J, 23 nov. 2023, 22:07
Aviz pentru un parc eolian mare, de 247 MW, în Ialomița. Investitorul este un fond din Portugalia, care are aviz și pentru un parc mare în Călărași

Proiectul eolian de 247 MW a primit ATR la data de 27 octombrie și, potrivit informațiilor Transelectrica, data de punere în funcțiune este abia 31 decembrie 2027. Parcul eolian ar urma să fie amplasat în județul Ialomița și va fi conectat la rețeaua Transelectrica.

Proiectul este derulat de compania Țăndărei Solar SRL. Potrivit datelor Termene.ro, firma, înființată acum doi ani, este deținută 70% de o companie din Portugalia, RNVQ FCR și restul de o companie din România, Offnet SRL., care apare ca acționar în mai multe firme din domeniul energiei regenerabile.

Viitorul parc eolian ar urma să se conecteze la linia de 400 kV București Sud – Gura Ialomiței, și este nevoie de întărirea unor elemente de rețea, potrivit datelor Transelectrica

RNVQ FCR este un vehicul fondat în 2021, care ar urma să fie operațional timp de zece ani, destinat finanțării de proiecte regenerabile în Europa de Est, care are fi controlat de un fond de investiții din Portugalia, Onon Partners.

Prin altă subsidiară din România, compania Gura Ialomiței Solar, compania a primit, în vară, ATR pentru un proiect eolian din județul Călărași, de 250 MW. Parcul eolian ar urma să fie amplasat în localitatea Gurbăbești din județul Călărași și va fi conectat la rețeaua Transelectrica, cu dată de punere în funcțiune finalul anului 2025.

România traversează acum ceea ce se numește al doilea val al regenerabilelor. Potrivit ultimelor date ale oficialilor Transelectrica, acum sunt în proceduri de avizare proiecte cu o capacitate totală de 50.000 MW.

 

Te-ar mai putea interesa și
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” împotriva Iranului
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” ...
Washingtonul a adresat joi un avertisment ferm atât aliaţilor, cât şi adversarilor săi, afirmând că aceştia au tot interesul să susţină presiunea economică "maximală" aplicată de SUA......
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Drona doborâtă de avioane NATO săptămâna trecută după ce intrase în spaţiul aerian al Letoniei era un model ucrainean, ...
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
Primăria Municipiului București (PMB) anunță joi seara că vineri va fi deschisă circulația pe sensul Bd. Titulescu ...
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă ...