Avocați: Concordatul preventiv, mecanism de salvgardare a companiilor afectate financiar de Covid-19

În contextul pandemiei de Coronavirus aproape toate companiile private se întreabă ce trebuie să facă pentru a se proteja de efectele crizei de economice care pare din ce în ce mai puternică. Mihai Popa, Deputy Managing Partner la Mușat și Asociații și Diana Dobromir, Senior Associate Mușat și Asociații, identifică și detaliază soluțiile legale care stau la îndemâna mediului de business.
Economica.net - joi, 23 apr. 2020, 08:23
Avocați: Concordatul preventiv, mecanism de salvgardare a companiilor afectate financiar de Covid-19

Epidemia cauzată de coronavirus a provocat tulburări majore pentru economia europeană și mondială, fiind așteptate efecte semnificative și asupra pieței financiare și a economiei naționale ca urmare a măsurilor bugetare, politice și de asigurare a lichidității adoptate de state pentru a gestiona criza medicală.

Deși impactul financiar al Covid-19 va fi resimțit, cu precădere, de către societățile care activează în anumite sectoare precum turismul, horeca, transporturi, organizarea de evenimente, construcții (în special zona de imobiliare rezidențiale) și afacerile de retail (cu excepția comercializării produselor alimentare sau medicamentelor), fără îndoială și alte domenii de activitate vor fi afectate, în contextul în care măsurile luate de autoritățile centrale și locale, menite să țină sub control epidemia și să permită reluarea activității la cote normale în al doilea trimestru, vor eșua.

Conform unui barometru efectuat de compania de consultanţă Frames, la momentul actual, în România, aproximativ 3 din 10 companii active înregistrează un rezultat negativ pe parcursul anului 2019 (ultimul exercițiu financiar închis și raportat). Majoritatea acestor companii înregistrează capitaluri proprii negative (datorii mai mari decât nivelul activelor) și rezerve foarte modeste de numerar.

În continuare, scăderea bruscă a venitului coroborată cu încasarea mai lentă a facturilor și o rigiditate a cheltuielilor curente (salarii, cheltuieli fixe din contracte asumate în derulare) sau a celor angajate în spate (facturile de la furnizori care ajung la scadență), poate duce la blocarea lichidității și intrarea în incapacitate de plată a companiilor respective. De asemenea, din cauza măsurilor luate de către firmele aflate în dificultate, numărul salariaților aflați în concediu fără plată, în șomaj tehnic și disponibilizați crește constant, ceea ce este de natură să afecteze decisiv șansele acestor firme de a supraviețui crizei economice.

După o lună de la instituirea stării de urgență, specialiștii în domeniu estimează că pandemia de coronavirus a afectat activitatea companiilor în sensul că, aproximativ 40% au continuat activitatea, 37% au redus-o, iar 23% au sistat-o, cel puțin jumătate dintre firmele active având activitatea redusă sau suspendată din cauza blocajului economic generat de răspândirea virusului Covid-19. Astfel, există premisele ca aproximativ 40–50% din companiile active în România să fie expuse riscului de a intra în insolvență. Totuși, există o șansă pentru firmele care se luptă să își continue activitatea într-un ritm normal în această perioadă de incertitudine, reușita depinzând într-o mare măsură de comportamentul preventiv al acestora în gestionarea datoriilor. În acest context, supraviețuirea întreprinderilor mici și mijlocii grav afectate economic de coronavirus este esențială pentru economiile naționale din UE.

Care sunt pârghiile companiilor pentru a se pune la adăpost?

Un pachet de măsuri de salvgardare economică menite să atenueze efectele crizei COVID-19 din România și de care a uzitat, din păcate, până în prezent, un număr redus de companii îl reprezintă măsurile de prevenire a insolvenței reglementate de dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Acestea sunt veritabile mecanisme contractuale de evitare a insolvenţei care îmbracă forma unor proceduri amiabile de renegociere a creanțelor prin încheierea unui concordat preventiv la care pot apela persoanele juridice care organizează o întreprindere aflată în dificultate financiară. Concordatul preventiv constă într-o înţelegere între debitor şi creditori cu privire la modul în care debitorul aflat în dificultate financiară îşi va plăti datoriile, totul într-un cadru ordonat de măsuri destinate acoperii creanțelor creditorilor, accentul fiind pus pe salvarea întreprinderii care se află în dificultate. Debitorul trebuie să-şi anunţe din timp creditorii cu privire la faptul că are dificultăţi şi să le ceară şansa de a se redresa, propunându-le un plan concret în acest sens, concordatul constituind astfel un veritabil instrument juridic prin care este descurajată intrarea în insolvență a debitorului.

Principalele avantaje ale concordatului preventiv față de procedura insolvenței

Pornind de la premisa că procedura concordatului preventiv a fost legiferată tocmai ca un mecanism legal și operațional necesar salvării companiilor aflate în dificultate financiară, că se desfăşoară preponderent în afara instanţei de judecată, pe care amiabilă între debitor şi creditori, devin evidente efectele benefice pe care o astfel de procedură le generează pentru companiile aflate în dificultate financiară.

Concordatul preventiv poate fi privit ca o procedură hibrid, care include atât măsuri de restructurare a activităţii debitorului (restructurare operaţională), cât şi măsuri de restructurare a finanţelor debitorului (restructurare financiară) prezentând numeroase avantaje, dintre care menționăm, în mod neexhaustiv:

nu presupune insolvența și, deci, nici ”stigmatul” aferent acesteia;

se declanșează numai la cererea debitorului, fiind exprimarea voinței acestuia, nu a creditorilor;

este o procedură cu un grad redus de publicitate și care se deschide într-un termen scurt (2-3 zile de la depunerea cererii);

debitorul nu pierde controlul afacerii sale, care continuă în mod obișnuit pe toată perioada  procedurii concordatului, sub supravegherea administratorului concordatar;

măsurile cuprinse în concordatul preventiv, inclusiv modificările creanțelor, profită și codebitorilor, fidejusorilor și terților garanți;

după omologarea concordatului preventiv se suspendă de drept orice urmăriri individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului şi curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor acestora contra debitorului;

suspendarea judiciară a tuturor procedurilor de executare silită de la data pronunțării omologării;

acordă posibilitatea debitorului de a-și conserva lichiditățile bănești, în sensul că acestea urmează să fie folosite pentru continuarea activității, generându-se astfel veniturile necesare acoperirii creanțelor acceptate prin concordat, preîntâmpinând astfel apariția stării de insolvență;

întreprinzătorul este ajutat de un practician în insolvență să negocieze și să-și restructureze afacerea;

creditorii sunt mai avantajati în cazul concordatului deoarece își pot recupera creanțele stabilite prin proiectul de concordat, în cazul falimentului șansele de recuperare fiind mult mai mici;

în perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor; această ”împiedicare” a procedurii insolvenței este pe deplin justificată și este valabilă și pentru creditorii ale căror creanțe se nasc în timpul procedurii de concordat;

rolul judecătorului-sindic este minim.

Concluzii

Criza economică ce se instaurează în prezent pe fondul epidemiei de coronavirus, ca şi alte crize anterioare, demonstrează că o criză financiară sistemică poate genera probleme de solvabilitate ce depăşesc capacitatea mecanismelor juridice formale la care se apelează pentru depăşirea lor.

De aceea, de multe ori, rezolvarea problemei datoriilor prin mijloace extrajudiciare informale s-a dovedit a fi mai eficientă decât procedurile consacrate judiciare formale.

Această situaţie a condus la apariţia căilor de restructurare extrajudiciară a datoriilor, a măsurilor de prevenire a insolvenței, menite să determine creditorii și debitorii să se folosească de șansa oferită și să încerce să își rezolve problemele financiare fără să fie nevoiți să recurgă la procedura insolvenței, un motiv în plus pentru care companiile aflate în acest moment în dificultate să fie încurajate să apeleze cu încredere la aceste mecanisme pentru a-și salva afacerile.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...