Avocații Simona Neagu și Ștefan Dinu lansează Neagu Dinu Partners

Avocații Simona Neagu și Ștefan Dinu lansează Neagu Dinu Partners, o firmă de avocatură boutique specializată în litigii complexe și arbitraje internaționale. Noua firmă își propune să ofere servicii juridice personalizate la cele mai înalte standarde, valorificând experiența acumulată în peste 30 de ani de activitate în domeniul soluționării disputelor.
Andrada Ghira - mie, 14 mai 2025, 09:44
Avocații Simona Neagu și Ștefan Dinu lansează Neagu Dinu Partners

Doi dintre cei mai apreciați profesioniști din domeniul litigiilor, Simona Neagu și Ștefan Dinu, au fondat firma Neagu Dinu Partners, cu scopul de a oferi servicii juridice specializate în dosare complexe și strategice.

Simona Neagu, recunoscută de prestigioasele platforme internaționale Chambers Europe și Legal 500 ca unul dintre cei mai reputați avocați de litigii din România, deține o expertiză semnificativă în coordonarea dosarelor cu impact major și cu valoare de precedent pentru sistemul juridic românesc. Cu o carieră impresionantă în cadrul unor firme de renume de pe piața locală, Simona Neagu își propune prin această inițiativă să aducă asistența juridică specializată mai aproape de nevoile clienților.

Ștefan Dinu are o experiență de peste zece ani în avocatură și propune o viziune inovatoare, bazată pe experiența sa în litigii complexe din industrii cum ar fi energie, infrastructură și servicii financiare. Format în cadrul unei firme internaționale, Ștefan Dinu a participat și la proiecte internaționale derulate împreună cu avocați din Marea Britanie și Statele Unite, atât în arbitraje internaționale, cât și în investigații derulate de autoritățile americane.

„Fondarea acestei firme de tip boutique reprezintă un pas firesc în evoluția noastră profesională. Ne propunem să oferim clienților o asistență juridică personalizată în cele mai mici detalii, adaptată perfect unor cerințe specifice. Avem o înțelegere profundă a problematicii, precum și energia și cunoștințele pentru a ne angaja cu toate argumentele în litigii complexe”, a declarat Simona Neagu.

Portofoliul fondatorilor Neagu Dinu Partners include realizări notabile precum:

  • Anularea totală a unei sancțiuni aplicate de Consiliul Concurenței pentru abuz de poziție dominantă în industria telecom;
  • Revizuirea cu succes a unei hotărâri definitive pentru încălcarea jurisprudenței CJUE în domeniul achizițiilor publice;
  • Respingerea unei acțiuni în daune inițiate de unul din cei mai mari producători de îngrășăminte chimice din România împotriva unui trader de gaze naturale;
  • Câștigarea a 97% din revendicările formulate de un constructor cu privire la un contract de infrastructură, într-un arbitraj internațional cu sediul la Paris.
Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...