AXA Life Insurance va furniza asigurări de sănătate salariaţilor Transelectrica pentru 7 mil. lei

AXA Life Insurance va furniza, până în octombrie 2016, servicii de asigurări voluntare de sănătate pentru angajaţii Transelectrica, valoarea contractului ridicându-se la 6,99 milioane de lei, potrivit datelor www.e-licitatie.ro.
Economica.net - lun, 13 ian. 2014, 11:08
AXA Life Insurance va furniza asigurări de sănătate salariaţilor Transelectrica pentru 7 mil. lei

Estimat la 7,3 milioane de lei, contractul a fost atribuit la finele lunii octombrie 2013 şi are o durată de trei ani.

În afară de Axa Life Insurance, la licitaţie au mai depus oferte şi BCR Asigurări de Viaţă, Signal Iduna Asigurări de Viaţă, Generali România şi Uniqa Asigurări de Viaţă.

Potrivit datelor din anunţul de participare, pentru primul an al contractului, numărul persoanelor asigurate se apropie de 1.000.

AXA Life Insurance este parte a a frupul francez AXA, care a intrat pe piaţa românească în anul 2010, când a preluat compania Omniasig Asigurări de Viaţă de la Vienna Insurance Group (VIG).

La finele lunii noiembrie 2013, grupul AXA a anunţat că vinde operaţiunile din România către Astra Asigurări, companie deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, părţile convenind să nu dezvăluie termenii şi condiţiile tranzacţiei.

Tranzacţia presupune preluarea a 38.200 de contracte, în vigoare la la finele lunii septembrie 2013, conform asociaţiei naţionale a asigurătorilor (UNSAR).

Înfiinţată în 1991, Astra Asigurări este liderul pieţei de asigurări şi are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA – 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,3% din capitalul social.

The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

În primele nouă luni ale anului 2013, veniturile AXA Life Insurance din prime subscrise au atins 23,3 milioane de lei, faţă de 20,6 milioane de lei în urmă cu un an.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...