Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia

Azerbaidjanul a anunţat sâmbătă că va exporta în curând gaz în Siria prin Turcia, cu prilejul unei vizite a preşedintelui sirian interimar, relatează AFP, scrie Agerpres.
AGERPRES - S, 12 iul. 2025, 19:56
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia

Preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa, care a preluat puterea în decembrie 2024 în fruntea unei coaliţii islamiste care l-a înlăturat pe fostul preşedinte Bashar al-Assad, s-a întâlnit cu preşedintele azer Ilham Aliev, potrivit celor două ţări, scrie Agerpres.

Cu prilejul reuniunii lor „s-a afirmat că Siria se confruntă în prezent cu o gravă problemă energetică”, potrivit unui comunicat al preşedinţiei azere.

„În acest context, s-a subliniat că un proiect de export de gaz azer spre Siria via teritoriul turc va fi realizat într-un viitor apropiat, ceea ce va contribui la securitatea energetică a acestei ţări”, a adăugat această sursă.

Noua putere islamistă siriană încearcă să reconstruiască ţara distrusă de aproape 14 ani de război civil.

Conflictul a avariat grav infrastructurile electrice, cu întreruperi care uneori pot dura până la 20 de ore pe zi.

Ministrul sirian al Energiei, Mohammed al-Bashir, a anunţat la începutul lui mai că s-a ajuns la un acord între Damasc şi Ankara pentru ca Turcia să furnizeze gaz natural Siriei, printr-un gazoduct aflat în nordul ţării.

Azerbaidjanul este un aliat apropiat al Turciei, care întreţine şi ea legături strânse cu guvernul de tranziţie sirian.

Ilham Aliev s-a aliniat cu regularitate cu poziţiile Turciei în chestiunile internaţionale, între care şi Siria, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit că Rusia are obligaţia de a se alătura unui armistiţiu privind......
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...