Azi, reuniune a comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR la care va participa Celine Gauer, directorul SG RECOVER

12 02. 2025
Ciolacu
Cei doi au avut o întâlnire marți, context în care premierul Ciolacu a afirmat că Guvernul va continua implementarea reformelor și investițiilor asumate prin PNRR într-un ritm ce va fi dinamizat la nivelul fiecărui minister.
„2025 este anul investițiilor pentru România, iar sumele alocate în bugetul de stat pentru susținerea proiectelor finanțate din fonduri naționale și pentru cofinanțarea europeană reprezintă un puternic argument. Continuăm implementarea reformelor și investițiilor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență într-un ritm ce va fi dinamizat la nivelul fiecărui minister”, a afirmat Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat al Guvernului.
Șeful Executivului a subliniat, de asemenea, că măsurile de digitalizare a ANAF îmbunătățesc colectarea veniturilor publice, iar rezultatele vor fi resimțite și în următorii ani.
Totodată, reforma administrației centrale și celelalte soluții pentru reducerea cheltuielilor de personal vor conduce la un control mai riguros al resurselor publice și la încadrarea în ținta de deficit bugetar de 7% din Produsul Intern Brut în anul 2025, a adăugat prim-ministrul.
La întrevedere au mai participat, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacșu și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.