Azomureș repornește una dintre instalațiile de amoniac după un an de pauză. Care sunt planurile companiei

17 07. 2025
WhatsApp Image 2025-07-17 at 10.53.08

Azomureș repornește una dintre instalațiile de Amoniac, materie primă intermediară ce permite apoi producția de ingrășăminte NPK, AN și CAN, potrivit informațiilor furnizate Economica de companie.

„Este o fereastră limitată de oportunitate pentru a achiziționa gaze și a pune la dispoziție îngrășăminte la prețuri competitive în sezonul agricol de toamnă din România. În continuare există un context dominat de o piață energetică volatilă, cu prețuri ridicate, care a făcut ca producția de îngrășăminte să fie nesustenabilă în România și în Europa. În ciuda perioadei destul de lungi de la ultima funcționare a instalațiilor am păstrat personalul și am întreținut instalațiile pe tot parcursul ultimelor luni pentru a reporni. Continuăm să căutăm opțiuni sustenabile pe termen lung pentru a ne asigura că Azomureș poate produce îngrășăminte la prețuri competitive pentru fermierii din România”, au mai spus reprezentanții companiei.

Azomureș și-a sistat producția timp de aproximativ un an din cauza discrepanței dintre prețurile mari la gaz și mici la îngrășăminte.

Azomureș Târgu Mureș este cel mai mare consumator de gaze naturale din România și, în acest context, există interes din partea producătorului național de gaze Romgaz de a achiziționa o serie de active/activele ce concură la activitatea de producție a Azomureș S.A. În acest sens, deja s-au solicitat servicii de consultanță pentru cumpărarea combinatului care a raportat pentru 2024 cele mai mici afaceri nete  din ultimii șapte ani, după ce a continuat să stea mai mult închis în căutarea unor oportunități mai bune în piață.

Mai exact, compania a înregistrat o cifră de afaceri netă de 1,5 miliarde de lei, după o scădere de 15,4% față de anul anterior. Spre comparație, în 2021, ultimul an în care combinatul a funcționat neîntrerupt, afacerile generate din producția și vânzarea de îngrășăminte chimice  pentru agricultură au fost de 2,5 miliarde de lei, cu 1 miliard de lei mai mult.