Badea, BNR: România va avea o creştere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare

România va avea o creştere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare şi ajungem printre primii la imunizarea colectivă, iar acest lucru ne-ar putea aduce avantaje competitive în comerţul exterior şi în cursa de a atrage investiţii străine, a afirmat, vineri, Leonardo Badea, vicepreşedintele Băncii Naţionale a României.
AGERPRES - vin, 09 apr. 2021, 12:58
Badea, BNR: România va avea o creştere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare

El a fost prezent în conferinţa online „Upgrade România – investiţiile, colacul de salvare al economiei”, organizată de DC News, şi a precizat că discursul său reprezintă opinii personale care nu implică şi nu angajează în niciun fel banca centrală.

Astfel, în opinia sa, România a simţit al treilea val al pandemiei cu un delay de circa o lună faţă de alte ţări, ceea ce a permis cumva replierea economiei.

„Vaccinarea este singura strategie care va permite normalizarea şi deschiderea vieţii economice şi sociale. Capacitatea de refacere a economiei depinde de viteza cu care reuşim să ajungem la imunitate colectivă prin vaccinare. Şi asta este o chestiune care se ştie la nivel internaţional. Aşadar nu ar trebui să ne mulţumim cu acest ritm de vaccinare, care este la mică distanţă faţă de media UE, ci ar fi bine, în beneficiul economiei locale, să reuşim să ne plasăm printre primele ţări europene ca proporţie a populaţiei vaccinate şi să ţintim performanţe bune”, a spus Badea.

El a dat exemplu situaţia din Statele Unite, Marea Britanie sau Israel, unde există premise pentru relansare economică rapidă, ca urmare a succesului campaniei de vaccinare.

„Chiar dacă nu realizăm acum, competiţia pentru a ajunge cât mai repede la o imunizare colectivă este foarte importantă pentru redeschiderea economiei şi avantajul ar fi că am putea avea o creştere economică mai rapidă şi mai sustenabilă, întrucât vom cheltui mai puţine resurse publice pentru a combate efectele negative ale pandemiei, în contextul în care bugetul public este şi aşa supus unei presiuni şi datoria publică este mare”, consideră vicepreşedintele BNR.

În plus, acesta consideră că România ar trebui să ajungă cât mai repede la imunizare şi pentru a câştiga cursa pentru atragerea investitorilor străini.

„O deschidere economică rapidă ne-ar oferi avantaje competitive în comerţul exterior şi ne-ar consolida poziţia pe harta investitorilor străini de finanţarea cărora avem mare nevoie pentru modernizarea şi dezvoltarea economiei, pentru atenuarea actualelor vulnerabilităţi structurale”, susţine Badea.

Nu ne permitem să rămânem în urmă, pentru că acest lucru ne-ar expune la eventuale rebalansări de capitaluri, consideră el.

Oficialul BNR a fost întrebat de ce crede că în România nu s-au construit mai deloc autostrăzi în ultimii 30 de ani.

„Sunt o multitudine de factori care au stat la baza acestei nereuşite, care ne-a marcat existenţa noastră socială şi economică în ultimii ani. Principala problemă este legată de lipsa unui proiect naţional care să fie foarte bine articulat şi să prioritizeze principalele priorităţi de finanţare, inclusiv fonduri UE”, a răspuns Badea.

Te-ar mai putea interesa și
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat o licitaţie de 1,9 milioane de euro pentru întreținerea și repararea sistemelor de detectare a explozibililor....
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai ...
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...