Badea, Hidroelectrica: E o chestiune de timp ca, la un moment dat, să fii sufocat de concurenţă

Nu cred că este cazul ca vreo companie din România să se culce pe-o ureche şi să spună că este bine ce întâmplă acum, pentru că e o chestiune de timp ca, la un moment dat, să fii sufocat de concurenţă, a declarat, joi, într-o dezbatere de specialitate, Bogdan Badea - CEO Hidroelectrica.
AGERPRES - J, 17 iun. 2021, 12:46
Badea, Hidroelectrica: E o chestiune de timp ca, la un moment dat, să fii sufocat de concurenţă

„Nu cred că este cazul ca vreo companie din România să se culce pe-o ureche şi să spună că este bine ce întâmplă acum, avem o cotă de piaţă de 30%, suntem pe un trend ascendent, avem nişte rezultate foarte bune, pentru că am văzut în spate ce s-a întâmplat cu alţi operatori cu această mentalitate. E o chestiune de timp ca, la un moment dat, să fii sufocat de concurenţă şi nu dorim să se întâmple acest lucru la Hidroelectrica. Începând cu anul acesta vom demara nişte acţiuni concrete în ceea ce înseamnă restructurarea şi optimizarea activităţii de producţie care, practic, înseamnă grosul activităţilor pe care le desfăşurăm în companie în paralel cu procesul de diversificare, de profesionalizare a personalului pe partea de dezvoltarea de noi proiecte, de investiţii. Avem intenţia de intra şi pe zona de tehnologii noi, cum este hidrogenul”, a subliniat Badea.

Şeful Hidroelectrica a afirmat, totodată, că sectorul energetic din România are nevoie de o legislaţie predictibilă, simplă şi clară care să nu lase loc de interpretări, iar autorităţile statului cu rol în sprjinirea de investiţii să-şi facă treaba.

„Avem nevoie de acea înţelegere a priorităţilor şi de o legislaţie predictibilă, eficientă, simplă, care să nu mai ales loc la tot felul de interpretări şi foarte clară. Pe de altă parte, este nevoie ca entităţile statului care au un rol în sprjinirea acestor investiţii să-şi facă treaba. În foarte multe situaţii există o lipsă de coerenţă pe diverse paliere care conduce la întârzieri în realizarea unor investiţii de mare anvergură”, a spus Bogdan Badea.

În ceea ce priveşte angajamentul Hidroelectrica în procesul de decarbonare, Badea a menţionat că strategia companiei este de a dezvolta proiecte verzi, în zona parcurilor fotovoltaice şi a unor noi capacităţi pe bază de vânt.

„Din punct de vedere al Hidroelectrica, noi intrăm cu un avantaj evident în această luptă (procesul de decarbonare, n.r.). Suntem o companie 100% verde şi vom menţine acest profil. Pasul natural pe care am reuşit să-l facem a fost de diversificare a activităţilor în zona energiei verzi. Într-un an extrem de complicat, cum a fost 2020, am reuşit să închidem tranzacţia de la Şteag, să achiziţionăm parcul eolian de care suntem foarte mândri şi care funcţionează în parametri. Următorul pas este să integrăm practic această capacitate de producţie în portofoliul Hidroelectrica. Este o provocare din punct de vedere tehnic. Strategia companiei este să mergem mai departe cu dezvoltarea de proiecte verzi, în zona parcurilor fotovoltaice, unor noi capacităţi pe bază de vânt. În egală măsură, probabil cea mai mare provocare o reprezintă resursa umană. Aici a fost o perioadă în care această resursă a fost neglijată. De câţiva ani am văzut că toţi marii actori din sistemul energetic au început să se axeze pe sprijinirea formării de noi specialişti în domeniul energetic şi foarte mute companii s-au implicat în zona învăţământului dual. În egală măsură, trebuie să înţelegem că această schimbare de mentalitate nu se produce de azi pe mâine, dar este bine că s-a început”, a susţinut CEO-ul Hidroelectrica.

Decidenţi din industria energetică românească analizează, joi, strategiile naţionale, europene şi corporative în domeniu în cadrul ediţiei a VII-a a evenimentului Energy Strategy Summit 2021

Te-ar mai putea interesa și
Cum va fi vremea în Bucureşti şi în ţară, vineri şi sâmbătă – Unde va fi Cod galben (ANM)
Cum va fi vremea în Bucureşti şi în ţară, vineri şi sâmbătă – Unde va fi Cod galben (ANM)
Vremea va deveni instabilă în zona Municipiului Bucureşti, începând din seara de vineri, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, cerul va fi temporar noros şi se vor semnala averse, în special......
Producţia internă de energie a scăzut cu 2,1%, în primele două luni (INS)
Producţia internă de energie a scăzut cu 2,1%, în primele două luni (INS)
Producţia internă de energie a României a scăzut cu 2,1% în primele două luni din 2026, comparativ cu aceeaşi perioadă ...
România ar putea acoperi o parte din deficitul de kerosen al Europei – Chisăliţă (AEI)
România ar putea acoperi o parte din deficitul de kerosen al Europei – Chisăliţă (AEI)
Deficitul de kerosen la nivelul Uniunii Europene, pe fondul dependenţei de importuri şi al dezechilibrelor din lanţul ...
Ieftiniri majore la carburanți în stațiile Rompetrol, Lukoil și MOL. Situație rar întâlnită în România, cât costă acum benzina și motorina
Ieftiniri majore la carburanți în stațiile Rompetrol, Lukoil și MOL. Situație rar întâlnită în România, cât costă ...
Mai multe lanțuri mari de distribuție a carburanților au ieftinit semnificativ carburanții azi după ce Petrom, liderul ...