Bagajul gratuit în avion, vot final în Parlamentul European mâine, 21 ianuarie

Scutirea de la plată pentru bagajul de mână în avion, dar și alte drepturi pentru pasagerii companiilor aeriene, se află pe masa deputaților europeni, mâine, 21 ianuarie, pentru un vot final. Săptămâna trecută, draftul a primit 36 de voturi pentru și două abțineri.
Andrada Ghira - mar, 20 ian. 2026, 12:14
Bagajul gratuit în avion, vot final în Parlamentul European mâine, 21 ianuarie

Deputații europeni votează mâine dacă luăm sau nu bagajul de mână gratuit în cabina avionului. Comisia pentru Transporturi și Turism a Parlamentului a votat săptămâna trecutî pentru actualizarea normelor UE privind drepturile pasagerilor aerieni, în vigoare din 2004.

Draftul a primit 36 de voturi pentru și două abțineri.

Se va menține pragul actual de întârziere de trei ore și sumele de despăgubire trebuie, iar pasagerii ar trebui să aibă dreptul la un obiect personal și o piesă mică de bagaj de mână gratuit, potrivit noilor norme UE.

Asta înseamnă că pasagerii vor putea lua în cabina avionului, fără costuri suplimentar, un obiect personal, precum o geantă de mână, un rucsac sau un laptop, dar și o piesă mică de bagaj de mână, cu dimensiuni maxime de 100 cm (lungime + lățime + înălțime) și o greutate de cel mult 7 kg.

Printre noile norme se numără și alegerea gratuită a locurilor pentru persoanele care însoțesc copii sub 14 ani sau persoane cu mobilitate redusă, iar companiile aeriene vor fi nevoite să ofere un formular pre-completat pentru despăgubiri și rambursări.

În plus, se dorește și eliminarea taxelor suplimentare pentru corectarea greșelilor de ortografie sau a numelui pasagerului pentru check-in. Membri Comisiei au mai arătat că  pasagerii ar trebui să își păstreze dreptul de a alege între cartea de îmbarcare digitală și cea pe hârtie.

Ryanair spre exemplu, nu mai acceptă cărți de îmbarcare tipărite de anul trecut și anunță pasagerii de acest lucru pe mail, după achiziționarea biletelor.

În 2014, Parlamentul a reacționat la o propunere a Comisiei de actualizare a drepturilor pasagerilor aerieni, propunând ca pasagerii întârziați sau blocați să beneficieze de un acces mai bun la despăgubiri și de reguli mai clare privind modul în care companiile aeriene ar trebui să gestioneze reclamațiile.

Pozițiile divergente dintre statele membre au dus la blocarea acestui dosar timp de 11 ani. În iunie 2025 însă, miniștrii UE au ajuns la un acord politic, deschizând calea negocierilor cu Parlamentul. Discuțiile interinstituționale au început în octombrie 2025, dar nu au dus la un acord, forțând Parlamentul să continue cu adoptarea poziției sale de a doua lectură.

 

Te-ar mai putea interesa și
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii de albine, undeva între 10 şi 15.000 de tone, suficientă dacă ne......
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala ...
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care ...
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească ...