Bălbâieli şi stângăcii, la Palatul Cotroceni VIDEO

Atmosfera solemnă din timpul depunerii jurământului noului Guvern, care a avut loc joi seară, la Palatul Cotroceni, a fost condimentată de stângăcii şi momente care au stârnit amuzamentul celor prezenţi.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 08:38

Cel care a destins atmosfera sobră a ceremoniei a fost chiar primul ministru, Mihai Răzvan Ungureanu. După ce l-a salutat pe preşedintele Traian Băsescu, el a vrut să se retragă alături de membrii cabinetului fără a-i mai saluta pe preşedintele Senatului, pe cel al Camerei Deputaţilor şi pe preşedintele Curţii Constituţionale, aşa cum cerea protocolul. Stângăcia lui a stârnit amuzamentul preşedintelui care l-a urmărit cu privirea, zâmbind.

Ministrul mediului, Laszlo Borbely a făcut un gest care i-a trădat emoţiile. După ce a depus jurământul, înainte de a-l saluta pe preşedinte, şi-a şters mâna dreaptă de sacou.

Emoţionat a fost şi ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu, care a jurat să respecte „constituţirea” şi legile ţării.

Nici ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, nu a fost tocmai relaxat. El şi-a rostit jurământul, uitând să pună mâna pe Biblie şi pe Constituţie.

Şi preşedintele Traian Băsescu a făcut un gest care a marcat ieşirea din atmosfera protocolară a evenimentului. După ce a urat succes noilor miniştri, şi-a amintit că mai are de făcut o menţiune. Moment în care, amuzat şi-a pus mâinile în sân şi a început să zâmbească.

„Să nu uit să fac totuşi o menţiune, că mi-am adus aminte şi poate vrea toată lumea o explicaţie. Am avut sentimentul că sunt parte a acestui guvern”, a spus şeful statului.

După ceremonia de depunere a jurământului, miniştrii s-au întâlnit cu premierul, în prima şedinţă de guvern.

 

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...