Băluță: Creșterea tarifelor STB este o măsură nedreaptă care arată incompetența lui Ciucu. Doar intervenţia consilierilor generali a făcut ca această nedreptate să fie împiedicată

Preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, primar al Sectorului 4, a declarat joi că majorarea tarifelor STB pentru transportul public, propusă de primarul general al Capitalei, este o măsură nedreaptă, care arată lipsa de soluţii a lui Ciprian Ciucu, cel care începe să "rezolve" problemele critice ale oraşului pe spatele bucureştenilor, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 29 ian. 2026, 17:13
Băluță: Creșterea tarifelor STB este o măsură nedreaptă care arată incompetența lui Ciucu. Doar intervenţia consilierilor generali a făcut ca această nedreptate să fie împiedicată

„O ‘strategie’ cinică prin care se încerca mascarea amatorismului, a lipsei totale de viziune şi a incompetenţei administrative, prin împovărarea brutală a oamenilor deja sufocaţi de traiul greu, de creşterea TVA, a taxelor şi a impozitelor. Astăzi, în şedinţa CGMB, acest mod de a face administraţie a fost confirmat fără echivoc, de către primarul general, cel care a propus creşterea (de fapt, aproape dublarea) tarifelor STB pentru transportul public. O măsură nedreaptă, care arată, încă o dată, lipsa de soluţii a primarului general, care a găsit de cuviinţă să înceapă să ‘rezolve’ problemele critice ale oraşului pe spatele bucureştenilor. Doar intervenţia consilierilor generali a făcut ca această nedreptate să fie împiedicată. Cu riscul de a mă repeta, mă opun categoric acestei măsuri profund greşite şi nu voi susţine niciodată politici care lovesc direct în oamenii vulnerabili”, a scris Băluţă pe pagina de Facebook a PSD București.

El a adăugat că ceea ce vedem astăzi în Bucureşti nu este un accident, ci este „continuarea şi radicalizarea unei politici nocive promovate de premierul Ilie Bolojan, o politică ce distruge puterea de cumpărare, prăbuşeşte nivelul de trai şi încearcă, în mod deliberat, să îngenuncheze Capitala”.

„Nu putem vorbi despre scumpiri ale serviciilor publice în Bucureşti, mai ales atunci când ne referim la nevoi de bază, precum transportul, atâta timp cât salariile angajaţilor PMB ajung la suma de 15 milioane de euro pe lună. Şi nu, nu putem vorbi despre scumpiri ale serviciilor publice în Bucureşti, atâta timp cât administraţiile PNL care au condus oraşul au cheltuit, numai anul trecut, 20 de milioane de euro pe ‘paranghelii’. Sper ca bucureştenii să sancţioneze astfel de comportamente şi să fie atenţi, pe viitor, la evaluarea preponderentă a rezultatelor primarului general, rezultate care lipsesc din portofoliul domniei sale. În calitate de primar al Sectorului 4 şi de preşedinte al PSD Bucureşti, voi lupta cu toată puterea mea pentru ca oamenii care trăiesc în acest oraş să nu fie condamnaţi la sărăcie, la subdezvoltare şi mizerie”, a conchis acesta.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins, joi, proiectul în baza căruia preţul unei călătorii metropolitane urma să crească de la 3 lei la 5 lei.

Primarul general Ciprian Ciucu a declarat că STB se află într-o situaţie „aproape disperată”. Dacă municipalitatea nu va putea plăti datoria către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, atunci aceasta va putea cere insolvenţa STB, a spus el.

Potrivit lui Ciucu, „doar 17%” din bugetul STB este acoperit din bilete şi abonamente, iar majorarea tarifului ar fi asigurat „menţinerea în viaţă” a serviciului de transport public, astfel încât societatea să nu intre în insolvenţă.

Te-ar mai putea interesa și
În era AI, Microsoft pariază pe inginerii români. „România are un rol important de jucat în acest viitor. De-a lungul anilor, Microsoft a făcut investiții semnificative pentru că am identificat ceva special aici”
În era AI, Microsoft pariază pe inginerii români. „România are un rol important de jucat în acest viitor. De-a ...
Avantajul unei țări în era inteligenței artificiale nu va veni doar din capacitatea de a adopta tehnologiile dezvoltate în alte părți ale lumii, ci și din contribuția la crearea lor, iar......
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara ...
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...