Banca Centrală a Turciei a menţinut rata dobânzii la 24%

Economica.net
06 03. 2019
n_72404_1_52374100

Este a treia şedinţă în care Comitetul de politică monetară nu a modificat costul creditului, după ce în septembrie rata dobânzii a fost majorată de la 17,75% la 24%.

„Evoluţiile preţurilor de import şi ale condiţiilor de pe piaţa internă au dus la o oarecare îmbunătăţire a indicatorilor privind inflaţia. Totuşi, încă prevalează riscurile asupra stabilităţii preţurilor. Dacă va fi necesar vom înăspri suplimentar politica monetară”, se arată în comunicatul Băncii Turciei.

În februarie, rata inflaţiei a scăzut la 19,67%, de la 20,35% în ianuarie, conform datelor Institutului naţional de statistică (TurkStat).

Luna aceasta vor avea loc alegeri locale în Turcia, situaţia economiei rămânând o problemă majoră pentru cetăţeni. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan cere reducerea dobânzilor, pentru a stimula creditarea şi creşterea economică, în timp ce Banca Centrală a Turciei este sub presiunea pieţei pentru a evita scăderea dobânzilor, într-un efort de a ţine sub control creşterea preţurilor de consum.

Anul trecut, lira turcească a pierdut aproximativ 30% din valoare în raport cu dolarul, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, al apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi al înrăutăţirii relaţiilor cu SUA.