Banca Franţei vrea să lase Londra fără coroana de principal centru al tranzacţiilor cu euro

Londra ar trebui să piardă statutul de principal centru al tranzacţiilor cu euro, astfel încât uniunea monetară să poată "controla"cea mai mare parte a tranzacţiilor financiare din zona euro, a declarat guvernatorul băncii centrale a Franţei, Christian Noyer.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 07:57
Banca Franţei vrea să lase Londra fără coroana de principal centru al tranzacţiilor cu euro

„Nu există niciun motiv” pentru ca centrul financiar al euro să se afle în afara uniunii monetare, a spus Noyer.

Declaraţia acestuia va alimenta temerile Marii Britanii referitoare la „aranjarea” unor reguli importante împotriva sa la nivelul UE, scrie Financial Times.

„Cea mai mare parte a tranzacţiilor cu euro ar trebui să aibă loc în zona euro. Are legătură cu capacitatea Băncii Centrale Europene de a injecta lichiditate şi de a asigura supravegherea propriei monede. Nu suntem împotriva operării unor afaceri la Londra, dar cea mai mare parte a tranzacţiilor ar trebui să fie sub controlul nostru. Asta este consecinţa deciziei Marii Britanii de a rămâne în afara zonei euro”, a declarat pentru Financial Times Noyer, aflat într-o serie de vizite în Asia pentru promovarea Parisului ca centru de tranzacţii pentru yuan.

Noyer este o voce influentă la Banca Centrală Europeană (BCE), iar comentariile sale vor reaprinde temerile Marii Britanii privind un complot pentru transferul centrului de servicii afinanciare al zonei euro din City către continent.

Declaraţia lui Noyer vine înaintea unei săptămâni dificile pentru diplomaţia UE, în timpul căreia Londra va cere din nou garanţii privind serviciile financiare în schimbul unei integrări politice mai puternice a zonei euro.

Miniştrii zonei euro se vor întâlni marţi la Bruxelles pentru a încerca să ajungă la un acord vizând acordarea BCE de atribuţii pentru supravegherea sectorului bancar, primul pas către o uniune bancară care nu va include şi Marea Britanie.

Ministrul Finanţelor din Marea Britanie, George Osborne, susţine în principiu uniunea bancară, dar vrea ca aceasta să nu-şi poată impune regulile asupra ţărilor UE care au ales să nu participe.

Cererea sa ca orice măsură să fie susţinută de un număr minim de state din afara uniunii bancare este percepută de Franţa ca acordarea unui drept de veto Marii Britanii.

Încă de la înfiinţarea zonei euro, City, centrul financiar al Londrei, a îndeplinit aceeaşi funcţie şi pentru uniunea monetară. Peste 40% din tranzacţiile valutare implicând euro sunt realizate prin intermediul Londrei, care deţine astfel o cotă de piaţă mai mare decât toată zona euro la un loc.

Te-ar mai putea interesa și
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Guvernul portughez vrea să obţină sprijinul opoziţiei pentru a vinde restul de 50,1% din acţiunile companiei aeriene naţionale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german......
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrică de Transformare ...
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul ...
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale ...