Banca Naţională a Elveţiei a revenit pe profit în primul trimestru din acest an

Economica.net
28 04. 2016
bank1_2_26150900

Comparativ, în primele trei luni ale anului trecut, Banca Naţională a Elveţiei a înregistrat pierderi trimestriale record de 30 de miliarde de franci după ce renunţarea la cursul minim de schimb, de 1,20 franci pentru un euro, a dus la aprecierea francului elveţian în raport cu moneda euro.

În schimb, în primul trimestru din 2016 stocurile de aur ale SNB au generat o plus valoare de 4,1 miliarde de franci în timp ce câştigurile realizate de pe urma poziţiilor în valută s-a ridicat la 1,2 miliarde franci. Banca Naţională a Elveţiei a profitat de creşterea cotaţiei aurului, la finele lunii martie un kilogram de aur fiind cotat la 38.091 franci, faţă de 34.103 franci la finele lui 2015.

‘Rezultatele SNB depind de evoluţia pieţelor de aur, valută şi capital şi în consecinţă este dificil de tras concluzii cu privire la rezultatele anuale’, a precizat instituţia într-un comunicat de presă.

La fel ca şi majoritatea băncilor centrale, Banca Naţională a Elveţiei are drept sarcină principală asigurarea stabilităţii preţurilor şi nu este obligată să facă profit. Însă legal, SNB are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi cele 26 de cantoane. Există, de asemenea, aproximativ 2.000 de investitori privaţi care primesc dividende dar care beneficiază de drepturi de vot extrem de limitate.