Banca Românească finanţează cu 6 mil. lei firma Fatrom pentru construcţia unei fabrici de nutreţuri

Economica.net
23 12. 2013
banca_romaneasca_14921900

Fatrom Aditivi Furajeri activează de peste 10 ani în domeniul producţiei şi distribuţiei de furaje pentru animale. Fabrica de nutreţuri pentru porcine face parte din strategia investiţională a firmei, care în perioada 2012-2013 a mai construit şase silozuri pentru stocarea cerealelor, cu o capacitate de 2.000 tone fiecare, situate tot în Glodeanu Siliştea. De asemenea, anul viitor Fatrom va investi în alte 2 ferme specializate de porcine, se arată într-un comunicat al băncii.

Producţia de furaje a fost lansată în luna iulie, fabrica având o capacitate de producţie anuală de 90.000 de tone.

În 2011, Fatrom Aditivi Furajeri SRL a vândut către gigantul olandez DSM o parte din business, respectiv segmentul de producţie şi distribuţie de aditivi furajeri.

Banca Românească a acordat în acest an credite pentru parcuri fotovoltaice, proiecte de infrastructură în domeniul de petrol şi gaze sau finanţări pentru transportul public local, fiind una dintre cele mai active bănci locale pe finanţarea corporate şi IMM.