Banca rusă VTB plănuiește să se extindă în China, urmând să deschidă birouri la Beijing și în alte orașe

Banca de stat VTB din Rusia intenţionează să se extindă pe piaţa chineză, deschizând în viitorul apropiat birouri la Beijing şi în alte oraşe, a anunţat directorul general Andrey Kostin, la o întâlnire cu Oleg Kozhemyako, guvernatorul regiunii Primorsky Krai, care are graniţă cu statul asiatic, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 08 feb. 2024, 20:57
Banca rusă VTB plănuiește să se extindă în China, urmând să deschidă birouri la Beijing și în alte orașe

Cei mai mari creditori ruşi s-au grăbit să se extindă în China, în condiţiile în care, după impunerea sancţiunilor occidentale, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, a fost tăiat accesul lor la sistemul financiar global. Anul trecut, comerţul dintre cele două ţări a atins nivelul record de 240 de miliarde de dolari.

„Acum Rusia îşi extinde semnificativ activitatea economică externă către est. VTB a fost întotdeauna lider în activităţile de pe pieţele externe”, a declarat Kostin.

Acesta a adăugat: „Deschidem în viitorul apropiat birouri la Beijing şi în alte oraşe din China. Avem licenţă pentru a lucra în ruble şi yuani şi desfăşurăm în prezent activităţi de comerţ exterior”.

VTB a fost prima bancă din Rusia care a lansat transferuri către China în yuani, în septembrie 2022, ocolind sistemul internaţional de plăţi SWIFT. Prima sa filială din China a fost deschisă în urmă cu mai mult de 15 ani.

Şi alte bănci ruseşti, Sberbank şi Alfa Bank, au planuri de a deschide filiale pe piaţa chineză.

Miercuri, cotidianul rus Vedomosti anunţa că o importantă bancă chineză a suspendat tranzacţiile cu importatorii ruşi, fără să ofere explicaţii oficiale, dar motivul par a fi sancţiunile occidentale impuse Rusiei pentru războiul din Ucraina.

Conform acestei publicaţii, banca Zhejiang Chouzhou Commercial Bank şi-a informat săptămâna trecută clienţii asupra suspendării tranzacţiilor cu orice organizaţie rusă ori belarusă.

Un om de afaceri care cumpăra din China echipamente pentru maşini grele a semnalat din decembrie că respectiva bancă din China refuză tranzacţiile ce privesc o listă de produse al căror export către Rusia este interzis de statele occidentale care i-au impus acesteia sancţiuni.

Ulterior, în urma unui ordin executiv semnat de preşedintele american Joe Biden, care prevede amenzi contra instituţiilor ce ajută Rusia să ocolească sancţiunile, aceeaşi bancă chineză a suspendat tranzacţiile pentru tot ce înseamnă produse ruseşti, indiferent dacă sunt sau nu supuse sancţiunilor occidentale.

Ziarul Vedomosti semnalează că măsura băncii chineze nu are legătură cu sistemul internaţional de plăţi SWIFT, din care Rusia a fost exclusă de statele occidentale după declanşarea invaziei asupra Ucrainei, ci de imposibilitatea de a ascunde faţă de Occident tranzacţiile efectuate prin sistemul rus de plăţi SPFS şi prin cel chinez CIPS.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Opt oferte pentru noua mega-parcare de la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Lista companiilor care participă
VIDEO Opt oferte pentru noua mega-parcare de la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Lista companiilor care participă
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a primit opt oferte pentru construcţia unei noi parcări "Long Term", cu 4 niveluri şi 795 de locuri pentru staţionare, a anunţat CNAB, luni, printr-un......
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Impactul total generat de Lidl de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 15 ani, se ridică la 19,2 miliarde de euro, ...
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Cotaţiile ţiţeiului au urcat luni cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, al loviturilor ...
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această ...