Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/Banca-Transilvania-746x420.jpg)
Volumul tranzacţiilor, realizate prin carduri, aplicaţii, comerţ electronic, terminale de plată şi bancomate, a atins noi niveluri record, în contextul cumpărăturilor efectuate într-un interval scurt de timp.
Astfel, banca a procesat peste 600.000 de tranzacţii pe oră, timp de 13 ore consecutive, în intervalul 7:00 – 20:00, iar între orele 8:00 şi 9:00 a fost înregistrat un volum de aproape un milion de tranzacţii.
Potrivit sursei citate, valoarea cumpărăturilor în rate cu cardurile STAR a crescut cu 19% faţă de Black Friday 2025, în timp ce valoarea plăţilor efectuate prin opţiunea Pay with BT Pay a înregistrat un avans similar, de 19%.
De asemenea, valoarea totală a plăţilor realizate cu puncte STAR la terminalele POS a fost cu 18% mai mare comparativ cu ediţia precedentă.
Cele mai mari achiziţii realizate cu cardurile Băncii Transilvania în România au fost pentru produse din categoriile auto şi bijuterii, în timp ce românii din diaspora au cumpărat online, în special, produse pentru casă, electrocasnice şi materiale de construcţii.
În ceea ce priveşte distribuţia pe grupe de vârstă, cele mai multe cumpărături au fost efectuate de clienţii cu vârste între 35 şi 44 de ani, urmaţi de cei din categoria 25 – 34 de ani.
Banca Transilvania precizează că infrastructura sa de plăţi integrează cardurile, programul STAR, aplicaţia BT Pay, platforma de procesare a plăţilor online BTeComm, precum şi reţeaua de comercianţi parteneri, terminale POS şi bancomate, permiţând gestionarea unor volume ridicate de tranzacţii.