Banca Transilvania negociază achiziţia unei bănci din România

Economica.net
12 05. 2014
banca_transilvania_63469600

El a arătat că banca analizează oportunităţi de investiţii, dar obiectivul este creşterea organică şi nu va cumpăra o bancă pentru a-şi creşte numărul de clienţi, aflat în prezent la circa 1,8 milioane.

Reprezentanţii BT şi ai IFC – divizia de investiţii a Băncii Mondiale – au anunţat luni că Fondul de Capitalizare al IFC a acordat un împrumut de 40 de milioane de dolari BT pentru ca banca să-şi consolideze baza de capital, în vederea dezvoltării.

Omer Tetik a explicat că acest împrumut de 40 de milioane de dolari pentru consolidarea bazei de capital va permite băncii să dezvolte creditarea cu circa 250 de milioane de euro şi, de asemenea, nu va mai fi nevoie de o majorare de capital în cazul achiziţiei unei bănci.

BT, a treia bancă din România, după active, se axează pe IMM-uri şi are ca ţintă creşterea cu peste 10% a creditării pentru IMM-uri şi cu 15% a portofoliului de operaţiuni pentru IMM-uri.

Potrivit directorului general al băncii, se observă în piaţă o creştere importantă a cererii de credite din partea IMM-urilor, chiar dacă aceasta este încă redusă.

BT este cel mai mare client al IFC din România, a declarat reprezentantul rezident al IFC în România, Ana Maria Mihăescu, care a precizat că soldul finanţărilor active al IFC în România este de 670 milioane dolari.

Operaţiunea IFC de 40 de milioane de dolari pentru BT este a treia investiţie a Fondului de Capitalizare al IFC în regiune şi al 9-lea proiect IFC cu BT.

Relaţia IFC cu BT a început în 2004, când IFC a acordat BT un împrumut destinat creditelor ipotecare. România a devenit membră a IFC în 1990, iar investiţiile IFC în ţară totalizează 2,2 miliarde dolari.