Banca Transilvania, profit de 338 de milioane de lei la nouă luni, în creştere cu 40%

Banca Transilvania (TLV) a avut în primele nouă luni un profit net de 338,13 milioane lei, în creştere cu 40,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al instituţiei de credit.
Economica.net - J, 30 oct. 2014, 09:37
Banca Transilvania, profit de 338 de milioane de lei la nouă luni, în creştere cu 40%

Veniturile operaţionale ale băncii au crescut cu 26,3%, până la 1,45 miliarde de lei, iar cheltuielile operaţionale cu 5,2% până la 613 milioane de lei. Cheltuielile nete cu provizioanele au crescut cu 57%,6%, până la 442 de milioane de lei, potrivit datelor communicate de bancă.

„La sfârșitul primelor nouă luni ale acestui an, activele băncii totalizează 34.047 milioane lei, soldul creditelor este cu 5,6% mai mare decât era la finalul anului 2013, iar totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienți este cu peste 6% peste nivelul de la sfârșitul anului 2013; nivelurile atinse sunt peste cifrele bugetate pentru sfârșitul lunii septembrie 2014. În primele nouă luni din 2014 au fost acordate, atât companiilor, cât și persoanelor fizice, 108.000 de credite noi, în valoare totală de peste 7.900 milioane lei”, se arată în comunicatul băncii.

Numărul de clienţi activi ai băncii – persoane fizice şi companii – a crescut cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, de la 1,65 milioane de clienţi la 1,88 milioane de clienţi.

La 30.09.2014, soldul creditelor BT era de 20.029 milioane lei, iar resursele atrase de la clienți au ajuns la 27.387 milioane lei, raportul credite – depozite fiind de 73,13%. Banca Transilvania spune că înregistrează excedent de lichiditate, cu un indicator de lichiditate imediată de 50,4%, sensibil mai bun decât media sistemului bancar.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...