Bancherii şi traderii care comit abuzuri pe piaţă vor risca închisoarea şi amenzi usturătoare

Economica.net
25 09. 2013
coruptie_observatordebacau_ro_97434300_15427300_00407100

Vinovaţii vor fi pasibili de închisoare sau amenzi usturătoare, indiferent în ce regiune se află, a declarat David Wright, secretar general al International Organization of Securities Commisions, un grup al autorităţilor de reglementare la nivel mondial care redactează principiile de penalizare a diferitelor delicte pe piaţa financiară.

„În ultimii 10 ani am avut prea multe exemple de comportament inacceptabil pe pieţele financiare. Potenţialul câştigurilor financiare ilicite depăşeşte cu mult riscurile şi costurile de a fi prins. Această ecuaţie trebuie inversată”, a afirmat Wright într-un interviu.

Încrederea în industria financiară a fost zdruncinată de anchete privind manipularea dobânzilor, inclusiv a Libor, şi a referinţelor care stau la baza preţurilor pe piaţa petrolului şi cea valutară.

Băncile din Marea Britanie sunt implicate în scandaluri referitoare la vânzarea incorectă a unor produse de asigurări şi instrumente derivate.

Uniunea Europeană a estimat că numai în 2010 manipularea dobânzilor şi tranzacţiile bazate pe informaţii confidenţiale s-au ridicat la 13,3 miliarde de euro pe pieţele de capital din regiune.

„Din punctul meu de vedere, cei care încalcă regulile şi încearcă să obţină profituri incorect ar trebui să meargă într-un singur loc şi acela este cel mai apropiat penitenciar”, a spus Wright.

Penalităţile în cazurile de abuz pe piaţă variază semnificativ de la o ţară la alta, a arătat Pierre-Henri Conac, profesor la Universitatea din Luxembourg.

„Campionul mondial de necontestat în aplicarea legii este SUA”, a spus Conac. El a arătat că în Statele Unite există voinţa clară de a trimite oamenii la închisoare pentru astfel de delicte, dar în alte ţări situaţia este diferită, cum este Franţa, unde din 1970 doar două persoane au fost încarcerate pentru abuzul pieţei.

Unele autorităţi de reglementare, inclusiv Autoritatea pentru Conduită Financiară din Marea Britanie, au deja dreptul de a aplica amenzi de până la 20% din veniturile anuale ale unei companii, în funcţie de gravitatea delictului. Nivelul este dublu faţă de amenda de 10% care poate fi impusă de autorităţile europene antitrust.

„Australia, Europa, Elveţia, Statele Unite şi Canada vor accepta în mod sigur noile reglementări propuse de International Organization of Securities Commisions. Cu alte ţări vor avea loc discuţii de la caz la caz”, a spus Conac.

Wright a arătat că organizaţia pe care o conduce, care reuneşte autorităţi de reglementare din peste 100 de state în scopul coordonării standardelor, va încerca să elimine posibilitatea ca cei care comit abuzuri să se stabilească în ţări fără prevederi eficiente. El nu a menţionat statele care au reglementări relaxate în domeniu.

Parlamentul European a aprobat în această lună reguli mai stricte în domeniul delictelor financiare. Măsurile majorează nivelul minim al sancţiunilor aflate la dispoziţia autorităţilor, în urma avertismentelor din partea instituţiilor de reglementare ale UE, că unele state nu au pedepse suficiente.

Un număr de nouă state UE au amenzi maxime pentru manipularea pieţei de până la 200.000 de euro, iar alte opt nu pot aplica pedepse cu închisoarea sau alte sancţiuni penale, potrivit unui raport al UE din 2011.

„Nu este vorba despre faptul că amenzile sunt prea mici ci de faptul că nu sunt coordonate”, a spus Simon Gleeson, jurist specializat în reglementări financiare la Clifford Chance. El a arătat că pentru o autoritate de reglementare 1 milion de dolari poate fi o sumă mare, iar pentru alta o sumă infimă.