Băncile au investit peste 385 de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune în ultimii trei ani

Băncile din întreaga lume au direcționat peste 385 de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune în ultimii trei ani, iar fluxurile anuale au crescut în 2024 comparativ cu 2023, arată o analiză realizată de un grup de ONG-uri, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 iul. 2025, 10:36
Băncile au investit peste 385 de miliarde de dolari în termocentrale pe cărbune  în ultimii trei ani

Aceasta deși, în 2021, la summitul COP26 de la Glasgow, aproape 200 de guverne au convenit să elimine treptat cărbunele iar multe dintre marile băncile ale lumii au decis să își decarbonizeze portofoliile. Patru ani mai târziu, acele promisiuni nu au reușit să influențeze investițiile financiare în termocentralele pe cărbune.

„Este ca și cum summitul de la Glasgow nu a avut loc”, spune Katrin Ganswindt, director de studii financiare la ONG-ul german Urgewald.

Cărbunele, cea mai poluantă sursă de energie, stă la baza a două treimi din producția mondială de electricitate, potrivit Agenției Internaționale a Energiei. Dacă termocentralele pe cărbune vor continua să funcționeze așa cum o fac acum, numai asta va duce lumea peste ținta convenită la Paris, de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

Potrivit Urgewald, chiar dacă numărul noilor proiecte de termocentrale se reduce, același lucru nu este valabil și pentru flota actuală de termocentrale.

Închiderea mai rapidă a termocentralelor este un proces complicat, în special în țările în curs de dezvoltare, unde deseori aceste instalații au o vechime de doar câțiva ani. În consecință, nu doar că noile surse de energie curată trebuie să fie disponibile deja, dar susținătorii financiari trebuie să beneficieze de compensații de-a lungul procesului. În paralel, actualele eforturi de a închide termocentralele pe cărbune mai repede au fost afectate de amânări, precum și de obstacole politice și financiare.

În plus, revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a impulsionat și mai mult industria carboniferă. La începutul anului, Trump a semnat mai multe măsuri destinate creșterii consumului și producției de cărbune în SUA.

Potrivit analizelor făcute de Urgewald, băncile chineze sunt cei mai mari furnizori de finanțare pentru proiectele care au legătură cu cărbunele, în condițiile în care între 2022 și 2024 au alocat aproape 250 de miliarde de dolari pentru această industrie. Urmează băncile americane, în frunte cu Bank of America Corp., JPMorgan Chase & Co. și Citigroup Inc.

Banca Jefferies Financial Group Inc. cu sediul la New York este instituția financiară cu cel mai puternic ritm de creștere a portofoliului din domeniul cărbunelui, în condițiile în care a majorat finanțarea cu aproape 400% în cei trei ani analizați.

În Europa, Barclays Plc și Deutsche Bank AG au acordat cele mai mari finanțări pentru cărbune în perioada 2022-2024.

Dacă inițial băncile au anunțat un val de măsuri pentru a-și reduce finanțarea pentru cărbune, în ultimii ani unele bănci au început să își relaxeze restricțiile. În total, doar 24 din cele 99 de mari bănci mondiale au un plan care vizează eliminarea finanțării pentru cărbune până în 2040, termenul limită stabilit de AIE. Multe dintre aceste bănci se concentrează doar pe cărbunele utilizat la producția de electricitate și ignoră cărbunele mai poluant folosit la producția de oțel, susținând că acestea este vital pentru infrastructura care stă la baza tranziției energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că reducerea prognozei de creştere economică a României de către Comisia Europeană este influenţată de contextul internaţional, inclusiv de......
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani bazele Kogălniceanu și Câmpia Turzii
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani ...
Cele aproape 17 miliarde de euro pe care România le va primi de la Uniunea Europeană în cadrul programului SAFE dinamizează ...
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara ...
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...