Băncile din China negociază preluarea unor instituţii financiare ruse

Economica.net
14 03. 2016
china_567876543_64527900

„Este adevărat că unii creditori din China negociază acorduri de preluare a unor bănci din Rusia”, le-a declarat jurnaliştilor Mikhail Sukhov, prezent în Elveţia la Forumul Economic Rus. Evenimentul are loc la Geneva, până în 18 martie.
Analiştii avertizează că dificultăţile cu care se confruntă economia rusă vor forţa câteva bănci să solicite ajutorul statului pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
Pe de altă parte, cum cest an nu va fi uşor pentru băncile ruseşti, ele îşi vor putea reface capitalul utilizând fonduri în yuani, a afirmat Mikhail Sukhov, adjunctul şefului Băncii Centrale a Rusiei.

„În general, cred că va fi dificil dar nu sunt motive să înregistrăm situaţii problematice. Acest an nu va fi uşor dar cred că gestionarea situaţiei băncilor într-o situaţie dificilă nu este mai puţin importantă decât într-o perioadă când situaţia de pe piaţă este favorabilă”, a mai spus Mikhail Sukhov.

„Nu au existat eforturi de stimulare artificială a plăţilor în alte monede, noi doar am extins lista valutelor care pot fi folosite la majorarea capitalului. Nu este o măsură artificială, doar menajează disconfortul investitorilor chinezi care vor să facă investiţii în yuani”, a explicat oficialul rus.

Acesta a adăugat că profitul băncilor ruseşti a totalizat 83 miliarde de ruble (1,2 miliarde de dolari) în primele două luni ale acestui an şi ar putea ajunge la 100 miliarde de ruble (1,4 miliarde de dolari) până la sfârşitul lunii martie.
Sectorul bancar rus se confruntă cu dificultăţi, pe fondul recesiunii, care a dus la o deteriorare a calităţii împrumuturilor, iar ratele ridicate ale dobânzilor stabilite de Banca Centrală a Rusiei au afectate marjele de profit. Multe bănci ruseşti au înregistrat pierderi anul trecut, cu excepţia celui mai mare grup bancar, Sberbank.