Băncile din zona euro continuă să-și ajusteze portofoliile de credite neperformante

Creditorii din zona euro au continuat să înregistreze o scădere a împrumuturilor cu probleme în trimestrul doi din 2021, chiar dacă Banca Centrală Europeană îşi intensifică procesul de control ce vizează riscul de credit cu care se confruntă băncile de pe continent şi le-a avertizat să nu se complacă în ceea ce priveşte recunoaşterea creditelor neperformante, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 oct. 2021, 20:38
Băncile din zona euro continuă să-și ajusteze portofoliile de credite neperformante

În perioada aprilie-iunie 2021, împrumuturile neperformante (NPL) ale celor 114 bănci supervizate direct de BCE au scăzut la 422 miliarde de euro, de la 455 miliarde de euro în precedentele trei luni, iar rata creditelor neperformante s-a redus la 2,32%, de la 2,54%, arată datele publicate miercuri de BCE.

Moratoriile adoptate de guverne în timpul pandemiei şi garanţiile au permis firmelor să îndeplinească criteriile tehnice pentru serviciul datoriei, iar băncile au ezitat să facă presiuni pentru restructurarea timpurie. Dar performanţa de bază a sectorului corporate a slăbit, iar BCE a avertizat deja băncile că, după retragerea măsurilor guvernamentale, o parte dintre cei care s-au împrumutat s-ar putea confrunta cu dificultăţi în achitarea creditelor.

Grecia are cea mai ridicată rată a creditelor neperformante (14,8%).

Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, a avertizat în mod repetat că pandemia ar putea duce la creşterea creditelor neperformante după încheierea măsurilor de sprijin ale guvernelor şi a cerut creditorilor să se pregătească pentru acest scenariu. De asemenea, el şi-a exprimat îngrijorarea privind metodele diferite de a lua în considerare riscul de credit şi provizioanele.

Banca Centrală Europeană este pregătită să folosească „metode mai dure” pentru a determina creditorii să pună deoparte bani pentru a acoperi pierderile provocate de împrumuturile neperformante şi pentru a reduce nivelul general al datoriilor toxice, rezultate în urma pandemiei, avertiza recent Andrea Enria.

Oficialul a explicat că doar 21 dintre cele 114 bănci supervizate direct de BCE ar putea estima nivelul creditelor neperformante pe care le-ar avea până la finalul lui 2021 şi încă sunt în întârziere cu pregătirile pentru aşteptata lor creştere.

„Nu vom lua în considerare stimulente, ci mai degrabă sancţiuni în acest caz. Punem presiuni pe bănci să-şi reducă nivelul creditelor neperformante. Le cerem să ne transmită ţinte realiste privind reducerea împrumuturilor neperformante. Printre măsurile necesare se află folosirea băncilor de rebuturi înfiinţate de autorităţile naţionale pentru a scăpa de împrumuturile problematice”, a explicat Enria.

Un studiu recent elaborat de firma de consultanţă Deloitte arată că din creditele neperformante în valoare de peste 450 miliarde de euro vândute în Europa între 2014 şi 2019 aproape jumătate au fost achiziţionate de doar patru investitori: Cerberus, Blackstone, Lone Star şi Goldman Sachs.

În general, băncile revând creditele neperformante la un preţ inferior valorii nominale, în ideea de a-şi elibera bilanţurile şi a dispune de marja de manevră necesară pentru a acorda noi credite.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Revenirea ajutorului militar american către Ucraina va permite armatei acestei ţări să reia iniţiativa împotriva Rusiei, dar pregătirea pentru o contraofensivă va dura mult mai mult, a......
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja ...
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi prețul motorinei vândute în stațiile ...
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare judeţ
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, ...