Băncile şi oficiile poştale sunt închise de Crăciun şi Revelion. Băncile din unele centre comerciale vor rămâne deschise

Oficiile poştale şi unităţile bancare sunt închise de Crăciun şi Revelion, însă vor rămâne deschise băncile din unele centre comerciale
Economica.net - vin, 22 dec. 2017, 06:47
Băncile şi oficiile poştale sunt închise de Crăciun şi Revelion. Băncile din unele centre comerciale vor rămâne deschise

Poşta Română a anunţat că în zilele de luni şi marţi, 25 şi 26 decembrie, toate oficiile poştale vor fi închise.

„În ziua de 30 decembrie 2017, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor funcţiona în program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă. În zilele de 1 şi 2 ianuarie 2018, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise”, se arată în comunicat.

Compania a precizat că este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 22, 23, 29 şi 30 decembrie 2017 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul în zilele de 25, 26, 30 decembrie 2017 şi 1,2 ianuarie 2018, cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou.

„Ca excepţie, unităţile BCR din centrele comerciale şi mall-uri vor fi deschise, dar vor funcţiona după programul acestora, iar activitatea va fi similară zilelor de week-end, nebancare”, se arată în comunicat.

Totodată, va fi asigurată şi alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) şi a maşinilor multifuncţionale (MFM) ce vor fi permanent la dispoziţia clienţilor, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, potrivit BCR.

În cazul BRD, luni, 25 decembrie şi marţi, 26 decembrie 2017, precum şi pe 1 şi 2 ianuarie 2018, numai agenţiile băncii din unele centre comerciale vor fi disponibile pentru clienţi, cu programe adaptate la orarele de funcţionare ale respectivelor centre comerciale.

„Pe 30 şi 31 decembrie 2017, unităţile băncii vor avea programul specific zilelor de sâmbătă şi duminică. BRD va rămâne aproape de clienţii săi prin serviciile de internet şi mobile banking, precum şi prin serviciul MyBRD Contact (…)”, se arată în comunicat.

În 25 şi 26 decembrie, respectiv in 1 şi 2 ianuarie 2018, sediile Băncii Transilvania (BT) din România şi Italia vor fi închise.

Sediile BT din mall-uri vor funcţiona după urmatorul program: în 24 şi 31 decembrie – între 12.00 şi 16.00; în 26 decembrie şi 2 ianuarie – între 12.00 şi 17.00. În 25 decembrie şi 1 ianuarie sediile BT din mall-uri vor fi închise, a anunţat banca.

Sediile BT din Italia vor funcţiona în 31 decembrie în intervalul 8.30-13.15. De asemenea, în 6 ianuarie 2018, acestea vor fi închise. Clienţii au la dispoziţie alternative pentru realizarea plăţilor şi tranzacţiilor prin BT24 Internet Banking şi Mobile Banking.

Zilele de 25, 26 decembrie 2017 si 1, 2 ianuarie 2018 sunt zile nelucrătoare în unităţile Raiffeisen Bank, inclusiv pentru departamentul Servicii Clienţi (Call Center), cu excepţia unităţilor din centrele comerciale care au un program special, a anunţat banca.

„Vor fi deschise câteva agenţii ale băncii în mall-uri. În zilele de 24 şi 31 decembrie, fiind duminică, agenţiile Raiffeisen Bank vor fi închise, cu excepţia unităţilor din hypermarket-uri, mall-uri şi reţeaua Selgros”, se arată în comunicatul Raiffeisen.

Te-ar mai putea interesa și
Comedianul american Jimmy Kimmel: Pot să vă spun că, din punctul de vedere al fascismului în SUA, 2025 a fost un an foarte bun. Tirania prosperă aici
Comedianul american Jimmy Kimmel: Pot să vă spun că, din punctul de vedere al fascismului în SUA, 2025 a fost un an foarte ...
Umoristul american Jimmy Kimmel, a cărui emisiune a fost suspendată temporar în septembrie, a declarat că anul 2025 a fost, "din punctul de vedere al fascismului", un "an foarte bun" în SUA,......
Criză majoră de popularitate pentru Emmanuel Macron. Cota de încredere a președintelui francez a ajuns la cel mai scăzut nivel de la alegerea sa în 2017
Criză majoră de popularitate pentru Emmanuel Macron. Cota de încredere a președintelui francez a ajuns la cel mai scăzut ...
Cota de încredere a preşedintelui francez Emmanuel Macron a ajuns în decembrie la cel mai scăzut nivel de la alegerea ...
Cum lasă Trump Venezuela fără bani și Cuba și China fără petrol. Doctrina Monroe 2.0?
Cum lasă Trump Venezuela fără bani și Cuba și China fără petrol. Doctrina Monroe 2.0?
Administrația Trump a ordonat armatei SUA să impună o „carantină” de două luni asupra petrolului venezuelean, semnalând ...
Egipt, Turcia, Somalia și Djibouti denunță recunoașterea republicii Somaliland de către Israel
Egipt, Turcia, Somalia și Djibouti denunță recunoașterea republicii Somaliland de către Israel
Egiptul s-a alăturat vineri Turciei, Somaliei şi Djibouti în condamnarea recunoaşterii de către Israel a Somaliland ...