Băncile sunt principalii finanţatori ai firmelor în reorganizare

Băncile sunt principalii finanţatori ai companiilor în reorganizare şi în puţine cazuri acţionarii şi chiar practicienii în insolvenţă investesc anumite sume de bani pentru a sprijini continuarea activităţii firmelor în dificultate, a declarat Elena Cosma, co-managing partner ZRP Insolvency.
Economica.net - mar, 05 mart. 2013, 11:35
Băncile sunt principalii finanţatori ai firmelor în reorganizare

„De regulă băncile comerciale susţin prin credite suplimentare, dar de volume foarte mici, acestea sunt mai mult o prelungire sau o reeşalonare a creditelor deja existente. Au fost şi cazuri, dar mai puţine, în care acţionarii şi-au susţinut compania. De asemenea, există un caz în care practicianul în insolvenţă, a firmei Tnuva, respectiv ZRP Insolvency, a avansat 260.000 euro pentru hrana animalelor astfel încât să asigurăm funcţionarea fermei. Ne-am recuperat o parte din sumă, în urma vânzării fermei în decembrie”, a declarat Cosma la conferinţa „De la insolvență la restructurare: Cum pot reveni pe piață firmele cu ajutorul reorganizării judiciare?”, organizată de Ziarul Financiar.

Ea a arătat că gradul de vandabilitate a bunurilor societăţilor „active” creşte considerabil în condiţiile continuării activităţii firmelor în reorganizare judiciară, comparativ cu valorificarea patrimoniului unei firme nefuncţionale, aflată în faliment.

De asemenea, cresc şansele ca activele firmei în reorganizare să fie vândute ca un ansamblu în stare de funcţionare, chiar în eventualitatea deschiderii procedurii de faliment.

Pe de altă parte, procedura falimentului implică anumite costuri privind conservarea şi administrarea activelor firmei debitoare.

Marius Zidaru, partener al firmei Five Advisory Group, a menţionat că sunt fonduri de investiţii interesate să cumpere firme în reorganizare judiciară, iar aceste tipuri de invesititori trebuie încurajate.

„Trebuie să promovăm apariţia pe piaţa locală a fondurilor de investiţii din afara ţării sau să promovăm apariţia unora locale. Investorii strategici nu sunt prea interesaţi, nici cei români şi nici cei străini, care oricum sunt precauţi că cumpere în România în general”, a spus Zidaru.

În vederea facilitării accesului investitorilor locali sau străini la informaţiile privind activele firmelor în reorganizare sau faliment scoase la vânzare de către administratorii judiciari, Uniunea Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) va lansa pe 20 martie un portal unde vor fi publicate aceste date.

„Este greu să faci legătura între vânzători şi cumpărători. Cel mai greu este să valorificarea activelor. Trebui să ne adresăm unei pieţe mai ales din afara ţării şi de aceea avem o strategie de promovare a acestui portal foarte bine pusă la punct”, au declarat reprezentanţii UNPIR.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul consideră puţin probabilă o reluare a războiului cu SUA
Iranul consideră puţin probabilă o reluare a războiului cu SUA
Iranul a estimat miercuri drept puţin probabilă reluarea ostilităţilor cu SUA, în pofida unor recente lovituri americane, şi pe fondul unor laborioase tratative diplomatice pentru a pune capăt......
Ce spune Bolojan despre relaţia cu Nicuşor Dan
Ce spune Bolojan despre relaţia cu Nicuşor Dan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că a avut o colaborare bună şi instituţională cu preşedintele Nicuşor ...
Proiect solar nou de 75 MW integrat cu stație de transformare de 220 kV, în Alba. Investitorul este din Turcia
Proiect solar nou de 75 MW integrat cu stație de transformare de 220 kV, în Alba. Investitorul este din Turcia
Enexus anunță semnarea unui contract EPC pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate instalată de aproximativ ...
Amendă pentru 18 companii de taxi, COTAR şi FORT. Lista celor sancţionaţi de Consiliul Concurenţei şi de ce au fost amendaţi
Amendă pentru 18 companii de taxi, COTAR şi FORT. Lista celor sancţionaţi de Consiliul Concurenţei şi de ce au fost ...
Consiliul Concurenței a sancționat Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Federația ...