Banco BPM cere UniCredit să-şi retragă oferta de preluare

Al treilea grup bancar italian, Banco BPM, a cerut rivalei mai mari UniCredit SpA să renunţe la oferta de preluare, ţinând cont că aceasta a informat autorităţile că nu poate îndeplini condiţiile impuse de Guvernul de la Roma pentru a autoriza acest proces, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 22 mai 2025, 12:36
Banco BPM cere UniCredit să-şi retragă oferta de preluare

Miercuri, UniCredit a obţinut de la Autoritatea de Supraveghere Financiară din Italia (Consob) suspendarea timp de 30 de zile a ofertei sale de preluare a Banco BPM, în condiţiile în care încearcă să convingă Executivul că nu poate îndeplini condiţiile impuse în actuala formă, scrie Agerpres.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că autorităţile nu intenţionează să-şi modifice cerinţele.

Oferta pentru preluarea Banco BPM se va derula în perioada 28 aprilie – 23 iunie, a informat a doua mare bancă din Italia, într-un comunicat de presă.

UniCredit, care săptămâna trecută a obţinut şi aprobarea Băncii Centrale Europene pentru preluarea Banco BPM, va oferi 0,175 noi acţiuni proprii pentru fiecare acţiune Banco BPM.

Banco BPM susţine că UniCredit nu a precizat clar investitorilor ce a discutat cu Guvernul, ceea ce înseamnă că acele condiţiile impuse de Italia în numele intereselor securităţii naţionale nu pot fi implementate.

Astfel de previziuni „care nu au fost dezvăluite niciodată pieţelor de către UniCredit ar trebui să determine retragerea ofertei”, apreciază BPM.

Luna trecută, UniCredit a obţinut şi aprobarea Băncii Centrale Europene pentru preluarea Banco BPM, o tranzacţie estimată la 14 miliarde euro.

Oferta de preluare a Banco BPM este una dintre ofertele ostile de preluare care în prezent zguduie sectorul bancar din Italia, care în anii de criză 2008-2012 a trecut printr-o restructurare dureroasă şi care recent a înregistrat profituri record graţie dobânzilor mari.

Sub conducerea directorului general Andrea Orcel, un veteran pe segmentul de fuziuni şi achiziţii (M&A), UniCredit a adoptat o strategie agresivă de expansiune, ajungând să deţină o participaţie de 28% la grupul german Commerbank AG şi a lansat o ofertă de achiziţionare pentru rivala italiană Banco BPM. De asemenea, a preluat o participaţie de 6,7% în Generali SpA, cea mai mare companie italiană de asigurări.

În mod repetat, şeful UniCredit, Andrea Orcel, a declarat că este pregătit să retragă oferta de preluare a BPM, chiar dacă potrivirea strategică este bună, în cazul în care tranzacţia nu îndeplineşte indicatorii săi financiari.

Conform unui articol publicat săptămâna trecută în cotidianul Il Messaggero, Guvernul italian impune o serie de condiţii pentru aprobarea planului UniCredit de a prelua rivala Banco BPM, inclusiv cerinţa ca UniCredit să plece din Rusia „cât mai rapid posibil”.

De asemenea, Guvernul de la Roma ar urma să ceară UniCredit să menţină un raport stabil între împrumuturi şi depozite, precum şi actualul nivel de finanţare a proiectelor, adaugă Il Messaggero.

Guvernul italian analizează tranzacţia dintre UniCredit şi Banco BPM pe baza reglementărilor ce îi oferă puterea de a bloca sau a impune condiţii în cazul preluării unor companii din domenii strategice, precum energie, telecomunicaţii şi bănci.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...