Bani de chirie pentru tineri. Cine ar putea să ia ajutor de la stat (proiect)

05 11. 2026
chirie 4356789

Bani de chirie pentru tineri – Proiectul a fost depus de către deputaţii USR Alin Stoica şi Diana Stoica, alături de parlamentari de la alte partide, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Uniunea Salvaţi România, scrie Agerpres.

„Din consultările cu tinerii a reieşit o problemă clară: un loc de muncă nu îţi asigură întotdeauna şi banii necesari pentru a locui pe cont propriu. Chiria şi transportul consumă o parte importantă din salariu, iar mulţi tineri continuă să depindă de sprijinul familiei. Am depus o iniţiativă legislativă în ajutorul lor şi sper ca ea să fie votată de toate partidele din Parlament. Vrem ca tinerii să-şi permită să locuiască în oraşele în care muncesc”, a precizat Alin Stoica.

Proiectul completează Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Legea nr. 76/2002), astfel încât să fie introdus un sprijin financiar lunar pentru plata chiriei.

Cuantumul acestui sprijin va varia în funcţie de localitatea în care se află locuinţa închiriată, în limita următoarelor plafoane:
– 600 de lei/lună pentru locuinţele situate în Bucureşti şi Cluj-Napoca;
– 500 de lei/lună pentru locuinţele situate în municipiile Constanţa, Braşov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureş, Iaşi, Timişoara şi Oradea;
– 400 de lei/lună pentru locuinţele situate în celelalte localităţi.

Ajutor chirie tineri – Vor putea beneficia de acest sprijin tinerii care muncesc în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau asimilat, cu normă întreagă, care realizează un venit salarial net lunar mai mic sau egal cu 4.000 de lei şi care au un contract de închiriere încheiat pentru cel puţin 6 luni.

Tinerii nu trebuie să deţină în proprietate vreo locuinţă, să nu ocupe o locuinţă socială, de necesitate, de serviciu sau o locuinţă pentru tineri. Totodată, ei trebuie să închirieze de la un proprietar cu care nu au vreun grad de rudenie (până la gradul al IV-lea inclusiv).

De asemenea, proiectul propune ca tinerii care muncesc şi au un salariu net de până la 4.000 de lei să beneficieze de reducerea cu 50% a transportului public local, metropolitan şi integrat, respectiv reducerea cu 50% a abonamentelor feroviare nominale de navetă.

Aceste măsuri de sprijin vor putea fi aplicate şi tinerilor care muncesc part-time, dacă urmează cursurile unei instituţii de învăţământ acreditate, scrie Agerpres.

Indiferent de timpul de lucru (normă întreagă sau parţială), măsurile de sprijin se vor putea acorda pentru cel mult 36 de luni, se mai arată în comunicat.