Bani de la Guvern pentru panouri fotovoltaice și baterii în spitale
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/02/fotovoltaice-acoperis-industrie-612x420.jpg)
Bogdan Ivan a făcut un anunț în acest sens în cadrul unei vizite pe care a făcut-o la el acasa, la spitalul din Bistrița, împreună cu ministrul Sănătății.
Iată ce a spus Bogdan Ivan:
“Program național pentru independența energetică a spitalelor din România!
Astăzi, la Spitalul Clinic Bistrița, am lansat împreună cu dl. ministru Alexandru Rogobete parteneriatul dintre Ministerul Energiei si Ministerul Sănătății. O parte din cei 800 de milioane de euro pregătiți pentru proiecte de eficiență energetică vor merge țintit pentru independența energetică a spitalelor din România.
Acest program vizează producerea de energie pentru consum propriu în spitalele publice din România, prin:
* instalarea de echipamente performante pentru producerea energiei electrice din surse solare
* integrarea unor sisteme inteligente de stocare, bazate pe baterii de ultimă generație
Medicii vor avea la dispoziție toate resursele necesare pentru a salva vieți, indiferent de contextul energetic. Reducem substanțial costurile cu energia ale spitalelor și le asigurăm funcționarea fără întreruperi, inclusiv în situații de criză.
Aceasta este energia schimbării în sănătate – mai sigură, mai eficientă, mai aproape de oameni”.