Bani de la Guvern pentru vouchere educaţionale

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului vor fi alocaţi banii pentru voucherele educaţionale, precizând că este vorba de plata primei de carieră didactică de 1.500 de lei şi a primei de carieră profesională de 500 de lei.
AGERPRES - J, 05 oct. 2023, 14:50
Bani de la Guvern pentru vouchere educaţionale

„Este Ziua mondială a educaţiei. Avem un proiect care confirmă că educaţia reprezintă o prioritate a guvernării. Alocăm din Fondul de rezervă banii necesari pentru ca Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să asigure personalului din educaţie voucherele educaţionale”, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei Executivului, scrie Agerpres.

El a spus că, astfel, va fi respectată promisiunea făcută sindicatelor.

„Este vorba de plata primei de carieră didactică de 1.500 lei şi a primei de carieră profesională de 500 lei”, a arătat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...