Bani pentru că au livrat mai puţin lapte în 2016. Crescătorii de vaci vor primi peste 328.000 de euro

Ministerul Agriculturii va acorda crescătorilor de animale care au redus anul trecut livrările de lapte de vacă către procesatori peste 328.700 de  euro. Plăţile vor fi acordate de Agenţia de Plăţi din bani europeni.  
Economica.net - mie, 15 feb. 2017, 08:42
Bani pentru că au livrat mai puţin lapte în 2016. Crescătorii de vaci vor primi peste 328.000 de euro

Ministerul Agriculturii va plăti 328.700 de  euro producătorilor de lapte care şi-au redus voluntar  livrările de lapte de vacă anul trecut, pentru o perioadă de trei luni, potrivit unui proiect de act normativ lansat în dezbatere publică. Pentru a primi banii, producătorii trebuie să fi făcut  dovada că au livrat prim-cumpărătorilor (procesatori, centre de colectare etc) mai puţin lapte în perioada octombrie, noiembrie şi decembrie 2016 sau noiembrie şi decembrie 2016 şi ianuarie 2017. De asemenea, aceştia trebuie să îşi fi depus cererile de plată la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, însoţite de copii ale documentelor fiscale care atestă livrările către prim-cumpărători în perioada de reducere, respectiv facturi, file din carnetul de comercializare.

Banii se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă – FEGA, prin bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017, iar  plățile se fac în lei, calculate la rata de schimb pentru data de 31 august 2016.

Citeşte şi 

Criza laptelui continuă în România sub altă formă: fabricile procesează materie primă din UE, iar fermierii români exportă în Bulgaria

APIA va face plăţi către crescătorii de animale care şi-au redus cantităţile de lapte în octombrie, noiembrie şi decembrie 2016 până în data de 31 martie 2017. Cei care au redus cantităţile în perioada noiembrie, decembrie 2016 şi ianuarie 2017 vor promi banii până în data de 30 aprilie 2017.

Producătorii români de lapte au livrat, anul trecut, cu 3,7% mai mult faţă de anul anterior, după o scădere de 8,1% în 2015, în timp ce importurile au urcat cu 24,7%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În 2016, producătorii români au livrat 953.405 tone de lapte, iar importurile au reprezentat 126.151 de tone, adică 13,2% din total.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...