Programul FIV (fertilizare in vitro), inclus în rectificarea bugetară. Autoritățile alocă banii pentru 6.600 de proceduri

Programul național FIV a primit 100 de milioane de lei la rectificarea bugetară, bani care ajung pentru 6.600 de proceduri de fertilizare in vitro.
Andrada Ghira - mar, 30 sept. 2025, 16:50
Programul FIV (fertilizare in vitro), inclus în rectificarea bugetară. Autoritățile alocă banii pentru 6.600 de proceduri

În urma implicării membrilor Comunității Declic și ai Asociației SOS Infertilitatea, Guvernul alocă bani pentru sprijinirea tinerilor care nu pot avea copii. 6.600 de cupluri vor primi un ajutor de 15.000 de lei, adică 3.000 de euro, pentru procedura de fertilizare in vitro. Costul unei singure proceduri poate ajunge și la 10.000 de euro.

De anul viitor urmează să fie folosite fonduri europene pentru creșterea numărului de proceduri finanțate prin acest program, a anunțat recent ministrul Muncii, Florin Manole.

Anterior acestei decizii de a aloca bani pentru Programul FIV, bugetul fusese aprobat, dar noul guvern, condus de Ilie Bolojan a oprit în iunie programul.

Reacția societății civile a fost imediată. Peste 11.000 de cetățeni au semnat petiția „Austeritatea trece, copiii rămân”. Membrii din comunitățile Declic și SOS Infertilitatea au venit în fața Guvernului cu copilașii născuți în urma programului FIV și au cerut continuarea acestui sprijin pentru cei care își doresc și ei copii. După eveniment, sute de scrisori ale celor care vor să devină părinți prin FIV au fost înmânate reprezentanților Guvernului Bolojan.

,,Nu este pentru prima dată când societatea civilă se implică și reușește să obțină fonduri pentru acest program. Presiunea publică a fost uriașă. De acum sperăm ca, în următorii ani, acest program să fie tratat ca o prioritate națională, cu fonduri asigurate fie din bugetul național, fie din fonduri europene, așa cum promite ministrul Muncii, Florin Manole”, a declarat Anduța Karetsou, coordonatoarea campaniei Declic.

În România, un cuplu din cinci nu poate avea copii în mod spontan. Costurile pentru fertilizarea in vitro ajung la 45.000 de lei, sau chiar mai mult. Fără sprijinul de 15.000 de lei de la stat, majoritatea familiilor nici nu își permit să încerce să aibă un copil.

,,Am muncit foarte mult asociativ în această campanie de advocacy, dar satisfacția este infinită! Salutăm reluarea finanțării Programului FIV în acest 2025 și, totodată, ne exprimăm speranța că se va concretiza și planul atragerii de fonduri europene pentru continuarea bugetării acestui program strategic pentru viitorul României”, a declarat Nicole Brunel, fondatoarea asociației SOS Infertilitatea.

În același timp, România se confruntă cu o criză demografică record și cu o natalitate în continuă scădere, an de an. Este singura țară din UE care nu are un program național constant de creștere a natalității, prin fertilizarea in vitro.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...