Barack Obama a făcut public planul de combatere a încălzirii climatice

Preşedintele american Barack Obama a dezvăluit marţi o iniţiativă vastă pentru combaterea încălzirii climatice, promiţând să abordeze emisiile de gaze cu efect de seră produse de centralele pe cărbune.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 05:22
Barack Obama a făcut public planul de combatere a încălzirii climatice

Acesta a promis, de asemenea, să promoveze în schimb surse de energie curată şi să acţioneze pentru a proteja mai bine americanii de efectele încălzirii.

Conform Casei Albe acest plan de acţiune ar trebui să permită Statelor Unite să atingă angajamentul preşedintelui din 2009 de a reduce, până în 2020, emisiile de gaze cu efect de seră cu 17 la sută în raport cu nivelul lor din 2005.

„Americanii, din toată ţara, plătesc deja preţul inacţiunii” faţă de încălzirea globală, a continuat Obama, subliniind că 2012 a fost anul cel mai cald înregistrat vreodată în Statele Unite.

„Întrebarea este dacă avem curajul să acţionăm înainte de a fi prea târziu iar modul în care vom răspunde va avea un impact profund asupra lumii pe care o lăsăm…copiilor noştri şi nepoţilor noştri”, a adăugat el.

„În calitate de preşedinte, în calitate de tată şi în calitate de american, sunt aici pentru a vă spune că trebuie să acţionăm”, a continuat acesta într-un discurs pronunţat în aer liber la Universitatea Georgetown.

Obama a declarat că nu are niciun fel de îngăduinţă pentru cei care neagă realitatea schimbării climatice, printre care mulţi din Congres care pun la îndoială constatarea ştiinţifică conform căreia emisiile de dioxid de carbon (CO2) provenite din activităţile umane contribuie la o încălzire periculoasă a planetei.

Preşedintele a ordonat Agenţiei pentru protecţia mediului (EPA) să lucreze îndeaproape cu statele, industria şi alte părţi implicate pentru a stabili norme de poluare cu gaz carbonic pentru centralele cu cărbune.

Grupurile de protecţia mediului au salutat iniţiativa lui Obama.

„Cu această strategie naţională, preşedintele Obama repune problema climatului pe ordinea de zi (…) în timp ce încălzirea climatică afectează întreaga societate şi solicită o acţiune extinsă”, a apreciat Andrew Steer de la ONG-ul World Resources Institute.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...