Bărbaţii se implică mai mult ca oricând în creşterea copiilor – sondaj

Economica.net
02 05. 2017
father_baby_sling_carrier_62970200

Aproape 70% dintre persoanele care au răspuns la sondaj consideră că bărbaţii au o ”mai mare responsabilitate în gospodărie şi în îngrijirea copiilor” decât au avut vreodată, potrivit rezultatelor unui sondaj în care au fost implicaţi 18.180 de adulţi din 22 de ţări, printre care India, Statele Unite, Indonezia, Rusia, Africa de Sud, Turcia, Mexic şi Marea Britanie.

Respondenţii din India, Argentina şi Indonezia s-au arătat cei mai înclinaţi să declare că bărbaţii au în prezent mai multe îndatoriri părinteşti, cei din Rusia situându-se la polul opus, ei fiind cel mai puţin de acord cu această afirmaţie.

Rezultatele sondajului online mai arată că doar 37% dintre persoane cred că rolul femeilor este acela de a fi ”mame şi soţii bune”. Cele trei ţări în care s-au înregistrat cei mai mulţi respondenţi care au declarat că locul femeilor este în gospodărie au fost Indonezia (76%), Rusia (69%) şi India (64%).

”Lumea rămâne divizată în ceea ce priveşte rolul femeilor, însă majoritatea nu crede că acestea ar trebui să stea acasă şi să aibă copii”, susţine într-o declaraţie Claire Emes, director general în cadrul Ipsos MORI.

Menţinerea unui echilibru între muncă şi familie reprezintă cea mai mare provocare care le împiedică pe femei să devină parte activă la forţa de muncă în ţările cu economii emergente şi în cele aflate în curs de dezvoltare, potrivit unui studiu recent al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Potrivit acestuia, la nivel mondial, 70% dintre femei şi două treimi dintre bărbaţi ar prefera ca femeile să desfăşoare activităţi plătite.

Un studiu al Forumului Economic Mondial a demonstrat anul trecut că ritmul eforturilor de eliminare a diferenţelor între femei şi bărbaţi în privinţa ocupării forţei de muncă a încetinit atât de dramatic în anul anterior încât nu se va putea atinge egalitatea economică dintre sexe în următorii 170 de ani.

Femeile câştigă, în medie, 77% din venitul bărbaţilor, conform informaţiilor OIM, mai arată sursa citată.