”Barbie”, în fruntea nominalizărilor la Globurile de Aur. Premiere ale unor filme amânate

După amânarea în 2023 a lansărilor unor pelicule precum sequel-ul SF ''Dune: Part Two'' sau cel mai recent film din seria ''Deadpool'', 2024 va aduce premiere importante, pe fundalul redresării industriei de cinema afectate de cele două greve de la Hollywood, informează Reuters.
AGERPRES - mar, 02 ian. 2024, 10:38
''Barbie'', în fruntea nominalizărilor la Globurile de Aur. Premiere ale unor filme amânate

Sezonul premiilor a debutat cu anunţarea nominalizărilor la Globurile de Aur, iar ”Barbie”, care a înregistrat un succes răsunător în 2023, se află în fruntea listei după ce a primit nouă nominalizări. Este urmată de drama istorică ”Oppenheimer”, care a primit opt nominalizări.

Comedia gotică ”Poor Things”, care a triumfat la Festivalul de Film de la Veneţia, precum şi povestea de dragoste ”Past Lives” se numără de asemenea printre candidatele la premii, la fel ca şi ”Killers of the Flower Moon”, de Martin Scorsese, care documentează crimele din comunitatea de indieni Osage din Oklahoma.

”E încă devreme, dar… aţi văzut deja că ‘Barbie’ şi ‘Oppenheimer’ sunt umăr la umăr”, a spus Leo Barraclough, director al secţiunii de lungmetraje internaţionale pentru publicaţia Variety.

”Un film pomenit recent este ‘Anatomy of a Fall’, filmul francez care a câştigat la Cannes… ‘Past Lives’ este favoritul multora şi (drama istorică) ‘The Zone of Interest’ va fi cu siguranţă pe listă”.

Printre lansările de anul viitor, se numără şi filme programate iniţial să fie lansate în 2023, cum ar fi sequel-ul superproducţiei ”Dune”, precum şi drama din lumea tenisului ”Challengers”, dar a căror lansare a fost amânată după ce studiourile şi-au ajustat programele din cauza grevei de patru luni a actorilor, încheiată în noiembrie.

Lansarea ”Deadpool 3”, peliculă a cărei producţie a fost sistată din cauza grevei, a fost amânată din mai 2024 pentru iulie 2024.

”E un efect dublu. Mai întâi, producţia a fost oprită aşa că filmările la pelicule precum ‘Gladiator 2’ au fost amânate, iar acum lansarea va avea loc către finalul anului viitor”, a spus Barraclough.

”Lansarea altor filme a fost amânată pentru anul viitor parţial din cauza nevoii de a le promova”.

Pe lista din 2024 se mai află filmul de spionaj ”Argylle”, prequel-ul ”Furiosa: A Mad Max Saga”, filmul de acţiune ”The Fall Guy”, ”Beetlejuice 2” şi drama sci-fi ”Mickey 17”, în regia lui Bong Joon-ho, realizatorul peliculei premiate cu Oscar ”Parasite”.

Pentru publicul mai tânăr, lansările de filme destinate întregii familii includ ”Despicable Me 4”, ”Kung Fu Panda 4” şi ”Inside Out 2”.

Potrivit unui sondaj realizat de aplicaţia pentru vânzarea de bilete Fandango, cele mai anticipate 10 filme din 2024 sunt în marea lor majoritate sequel-uri şi spin-off, iar ”Deadpool 3” ocupă prima poziţie în această listă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...