Barilul de petrol OPEC a scăzut la cel mai redus nivel din acest mileniu

Preţul petrolului din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol s-a depreciat luni până la 14,19 dolari pe baril, respectiv cu 21,9% (3,98 dolari) mai puţin faţă de ziua anterioară şi cea mai redusă valoare din acest mileniu, a anunţat marţi OPEC, citat de agenţia EFE şi preluat de Agerpres.
Economica.net - mar, 21 apr. 2020, 10:53
Barilul de petrol OPEC a scăzut la cel mai redus nivel din acest mileniu
Barilul de petrol folosit drept referinţă de OPEC nu s-a mai vândut la un preţ atât de scăzut de la criza petrolieră din 1998/1999, provocată, ca şi acum, de un exces de ofertă şi o scădere a cererii mondiale, deşi într-o măsură mai mică decât în prezent, scrie Agerpres.

Comparativ cu valoarea sa maximă din acest an, de 70,87 dolari (pe 6 ianuarie), barilul OPEC a înregistrat o ieftinire de 80%.

Dar, mai mult decât atât, trebuie menţionată prăbuşirea istorică de 305% experimentată luni de petrolul intermediar Texas (WTI, de referinţă pentru America) în contractele futures cu furnizare în mai, care au avut termenul limită marţi şi au închis pe teren negativ, la – 37,63 dolari.

Asta înseamnă că vânzătorii plătesc în jur de 37,63 dolari/baril, pentru ca cineva să le ia excesul, în contextul temerilor că nu vor avea unde să-l depoziteze.

Mari volume excedentare de petrol ameninţă să depăşească actuala capacitate de înmagazinare, toate acestea în contextul unei cereri în cădere liberă, cauzate de izolarea la domiciliu a milioane de persoane în toată lumea, pentru a frâna pandemia de coronavirus.

Istorica reducere stabilită pe 12 aprilie de OPEC, Rusia şi alte ţări producătoare, de 9,7 milioane barili pe zi, nu doar că vine prea târziu – deoarece va intra în vigoare în mai – dar investitorii o consideră insuficientă, faţă de cele 26 milioane barili pe zi cu cât estimează Agenţia Internaţională pentru Energie că va scădea consumul de petrol în acest trimestru.

Speranţa este pusă acum în controlul pandemiei în circa 190 de ţări şi în revenirea treptată a economiei, în special în China, unde a început criza acum trei luni.

Reflectarea acestei perspective precaute se vede în recuperarea preţului pentru WTI în contractele futures cu furnizare în iunie, care a urcat cu 4,8%, până la 21,39 dolari/baril, în tranzacţiile anterioare deschiderii formale a bursei din New York, conform datelor de piaţă culese de EFE.

Totuşi, tendinţa de scădere persistă la Londra, unde cotaţia petrolului Brent cu furnizare în iunie s-a redus marţi cu 21,7% . Petrolul de referinţă în Europa era cotat, la 9:30 GMT, la International Exchange Futures, la 20,02 dolari, faţă de 25,58 dolari la închiderea de luni. 

Te-ar mai putea interesa și
Garda de Coastă a SUA, pe urmele unui al treilea petrolier în apropierea Venezuelei
Garda de Coastă a SUA, pe urmele unui al treilea petrolier în apropierea Venezuelei
Garda de Coastă americană este în urmărirea unui petrolier în apele din apropierea Venezuelei, în ceea ce ar fi a doua astfel de operaţiune în acest weekend şi a treia în mai puţin de......
Viorel Eremia, BYD România: Avem peste 2.000 de comenzi și sperăm ca programul ”Rabla” să ne ajute și pe noi să fim acolo în față
Viorel Eremia, BYD România: Avem peste 2.000 de comenzi și sperăm ca programul ”Rabla” să ne ajute și pe noi să ...
Cel mai mare producător auto din China, BYD, a vândut în România peste 1.300 de vehicule din luna mai, de când a intrat ...
Raiffeisen Bank a început să vândă polițe RCA direct din aplicație. Banca Transilvania are deja acest serviciu
Raiffeisen Bank a început să vândă polițe RCA direct din aplicație. Banca Transilvania are deja acest serviciu
Raiffeisen Bank și-a anunțat clienții printr-o informare direct în aplicația de Smart Mobile că își vor putea cumpăra ...
Gigantul american adus în România de doi milionari locali de top a făcut prima tranzacție. Autonom Protect al fraților Ștefan, cu Narcis Păvălașcu CEO, a emis prima poliță pentru Accelerant – CONFIRMARE
Gigantul american adus în România de doi milionari locali de top a făcut prima tranzacție. Autonom Protect al fraților ...
Accelerant, grup american cu active de miliarde de dolari, a emis prima poliță de asigurare în România, prin intermediul ...