Barnier, Comisia Europeană: Supervizarea bancară este ‘necesară şi posibilă’ începând din 2013

Punerea în practică a unei supervizări bancare europene, de la începutul anului 2013, este 'necesară şi posibilă', a declarat sâmbătă comisarul european însărcinat cu serviciile financiare, Michael Barnier, în marja unui forum economic care se desfăşoară în Italia, informează AFP.
Economica.net - S, 08 sept. 2012, 12:40
Barnier, Comisia Europeană: Supervizarea bancară este 'necesară şi posibilă' începând din 2013

‘Cred că este necesar şi posibil, am lucrat serios întreaga vară, în câteva săptămâni, după decizia de la sfârşitul lui iunie a şefilor de stat’, a răspuns Barnier ziariştilor care l-au întrebat dacă această supervizare ar putea deveni operaţională de la începutul anului viitor.

Barnier urmează să prezinte miercuri, în faţa Parlamentului European de la Strasbourg, marile linii ale planului privind crearea unei autorităţi unice de supervizare bancară, ale cărui principii au fost stabilite cu prilejul summitului european de la finele lunii iunie. Aceasta este condiţia necesară pentru ca viitorul fond de salvare permanentă din zona euro, aşa-numitul MES, să poată să împrumute direct băncilor fără ca operaţiunea să se facă prin intermediul statelor, evitând astfel creşterea datoriilor acestora.

‘Suntem la începutul lunii septembrie, vom face această propunere foarte rapid, fără improvizaţii, pentru ca miniştrii de finanţe, Parlamentul European să poată să o adopte înainte de sfârşitul anului, pentru ca această supervizare integrată să devină efectivă şi operaţională la începutul anului viitor’, a explicat Barnier.

Potrivit unui proiect al Comisiei Europene, dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Sole 24 Ore, Banca Centrală Europeană (BCE) va primi misiunea de a superviza ansamblul băncilor din zona euro şi va avea responsabilităţi în acordarea şi retragerea licenţelor instituţiilor de credit.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...