Barroso avertizează Moscova că anularea vizelor turistice este legată de drepturile omului

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso a avertizat Rusia, într-un interviu publicat joi, că nu va avea loc un avans către acordarea unui regim de călătorie fără vize în lipsa unui progres în domeniul drepturilor omului, relatează AFP.
Economica.net - J, 21 mart. 2013, 13:48
Barroso avertizează Moscova că anularea vizelor turistice este legată de drepturile omului

„Avem un dialog constructiv despre vize (…), dar este important ca partenerii noştri ruşi să adopte măsuri în domenii în care am convenit (acest lucru), ca de exemplu lupta împotriva corupţiei, spălării de bani, securitatea datelor şi drepturile omului”, a declarat Barroso într-un interviu publicat de ziarul Kommersant.

„Ar fi contraproductiv, în acest stadiu, să se stabilească o dată pentru intrarea în vigoare a unui regim de călătorie fără vize”, a adăugat Barroso, care a început joi o reuniune de două zile, la Moscova, cu lideri ruşi, despre cooperarea Rusia-UE.

El i-a răspuns astfel preşedintelui rus Vladimir Putin, care a reclamat intrarea în vigoare a unui regim de călătorie fără vize, în timpul unui summit la Bruxelles, în decembrie.

Rusia negociază de mai mulţi ani cu UE anularea vizelor turistice şi denunţă în mod frecvent o abordare „politică” din partea Bruxelles-ului.

Un plan de trecere, în etape, la un regim de circulaţie liberă a fost adoptat în 2011 şi cuprinde, în afară de probleme legate de siguranţa paşapoartelor şi lupta împotriva imigraţiei clandestine, condiţii privind drepturile omului şi statul de drept.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...