Barroso: Fără o Europă unită, ar dicta legea celui mai puternic

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a făcut apel la solidaritate şi cooperare în cadrul Uniunii Europene cu prilejul unei vizite efectuate luni la Viena, la invitaţia cancelarului austriac Werner Faymann, scrie Agerpres..
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 14:31
Barroso: Fără o Europă unită, ar dicta legea celui mai puternic

‘Nu există o insulă a celor fericiţi. În absenţa unei Europe unite nici o ţară nu va reuşi să iasă din criză, în absenţa Uniunii Europene ar prima legea celui mai puternic’, vocea statelor mici nu s-ar face auzită, dar şi statele mai puternice ale Europei ar fi mai slabe la nivel global. O Europă unită este, a afirmat Barroso, o pază în vremuri vitrege.

Jose Manuel Barroso a subliniat faptul că probleme grave, precum creşterea ratei şomajului printre tineri, rată care în unele state membre ajunge să atingă până la 50%, pot fi soluţionate numai prin solidaritate şi cooperare în cadrul UE. În ceea ce priveşte rata şomajului printre tineri, situaţia din Austria se prezintă mai bine decât în alte state, a subliniat Barroso, adăugând că pentru ţările mai grav afectate Uniunea Europeană va recurge la Fondul Social European în vederea elaborării de proiecte pentru crearea de locuri de muncă sau pentru continuarea formării profesionale a tinerilor, scrie Agerpres.

‘Acum, prin intermediul Strategiei Europa 2020, trebuie să punem bazele viitoarei creşteri economice’, a afirmat Barroso cu prilejul unei conferinţei de presă, la care a luat cuvântul şi cancelarul austriac Werner Faymann. Ambii lideri s-au arătat convinşi de necesitatea introducerii taxei pe tranzacţiile financiare, proiect care, după cum a afimat Jose Manuel Barroso, se va bucura de susţinerea Comisiei Europene.

Preşedintele CE a accentuat faptul că în ceea ce priveşte criza economică şi financiară, Europa se prezintă mult mai bine acum decât cu câteva luni în urmă.

Totuşi Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de unitate pentru a putea face faţă provocărilor de pe piaţa globală, a subliniat preşedintele Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte Spania, Barroso nu s-a arătat îngrijorat de faptul că ţinta de deficit bugetar a Madridului este mai ridicată decât limita stabilită de comun acord cu Bruxellesul, afirmând că premierul Rajoy a semnat pactul fiscal pentru disciplina bugetară şi că are încredere că guvernul spaniol îşi va îndeplini obligaţiile în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...