Barroso îi critică pe euroscepticii britanici care „se bucură” de criza din zona euro

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a criticat dur grupul conservatorilor britanici din Parlamentul European (PE), acuzându-i că "se bucură" de criza datoriilor care afectează zona euro, relatează publicaţia electronică EUObserver.
Economica.net - mie, 04 iul. 2012, 13:21
Barroso îi critică pe euroscepticii britanici care

„Să vedem dacă am înţeles bine. Statul care a cheltuit de departe cel mai mult cu sectorul bancar este Marea Britanie”, a declarat Barroso citând opinia conservatorilor, care se opun „programelor ample menite să salveze sectorul bancar din zona euro”.

Reacţia lui Barroso a fost provocată de un discurs al eurodeputatului britanic Martin Callanan, liderul euroscepticilor (ECR), în opinia căruia „zona euro ar trebui să se restrângă astfel încât unele state să poată reveni la starea lor de relativă competitivitate”.

Callanan, care reprezintă aripa cea mai eurosceptică a Partidului Conservator din Marea Britanie, a cerut în mod repetat ca Greciei să i se permită să părăsească zona euro.

Barroso s-a declarat contrariat de faptul că euroscepticii britanici încurajează statele să părăsească zona euro, adăugând că acest fapt este „în contrast puternic” cu declaraţiile premierului britanic, David Cameron.

Deşi Cameron s-a opus integrării constrângerilor fiscale în tratatele europene în decembrie, după ce a eşuat în demersul său de exceptare a Londrei de la reglementările financiare ale Uniunii Europene, şi el şi adjunctul său Nick Clegg, şi-au exprimat sprijinul faţă de o mai bună integrare a zonei euro, inclusiv referitor la eurobonduri.

Disputa a apărut la finalul unei dezbateri cu eurodeputaţii şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pe tema summitului de urgenţă de săptămâna trecută. În cadrul acestui summit, liderii UE au ajuns la un acord de principiu privind utilizarea fondurilor UE pentru acoperirea datoriilor, Mecanismul European pentru Stabilitate, recapitalizarea directă a băncilor şi împuternicirea Băncii Centrale Europene cu sediul la Frankfurt în vederea reglementării sectorului bancar european.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...