Băsescu a ajuns la Bruxelles, unde va participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns miercuri la Bruxelles, unde va participa la lucrările reuniunii extraordinare a Consiliului European.
Economica.net - mie, 21 nov. 2012, 16:35
Băsescu a ajuns la Bruxelles, unde va participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se desfăşoară joi şi vineri, are ca obiectiv negocierile privind cadrul financiar multianual 2014 – 2020 al UE.

Din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Băsescu la Bruxelles fac parte ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, consilierii prezidenţiali Bogdan Mănoiu, Cristian Diaconescu şi Bogdan Drăgoi, Mihnea Motoc – reprezentantul României pe lângă UE, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Achim Irimescu, consilierul de stat al primului-ministru Luminiţa Odobescu şi purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Bogdan Oprea.

În cursul zilei de joi, Traian Băsescu are programată o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, după care va participa la reuniunea extraordinară la care va fi prezent şi preşedintele PE, Martin Schultz.

Decizia finală privind bugetul UE pentru perioada 2014 – 2020 ar urma să se ia la Consiliul European de iarnă, care se va desfăşura în decembrie.

Marţi, preşedintele Băsescu a susţinut că interesul României este să negocieze cadrul financiar multianual al UE 2014 – 2020.
„Dacă plecăm cu ideea de veto suntem în afara negocierilor, nu ne mai caută nimeni şi vor vedea la urmă dacă ne asumăm veto-ul sau nu, pentru că nu numai noi avem nevoie de aliaţi şi alţii au nevoie de noi în susţinerea punctelor de vedere, fie că vorbim de Politica Agricolă Comună, fie că vorbim de politica de coeziune a UE, fie că vorbim de TVA eligibil sau nu, fie că vorbim de cofinanţare 85% sau 75%, fie că vorbim de orice. Nu numai noi avem nevoie de aliaţi şi alţii au nevoie de aliaţi, iar România (…) are capacitate de negociere ca a şaptea ţară ca mărime. Personal, susţin că interesul României este să negocieze şi nu să plece de la Bucureşti cu ideea unui veto”, a spus Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...