Băsescu: Televiziunea Română trebuie desfiinţată şi reînfiinţată. A ajuns o afacere

Economica.net
13 06. 2012
traian_basescu_52946300

„Mărturisesc că nu mă pricep la chestiuni mai ales în zona asta media, dar vreau să ştiţi, în modul cel mai cinstit, un punct de vedere despre TVR. Trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze. Nu poate funcţiona aşa. Vezi o televiziune în două camere care funcţionează şi e mai dinamică decât Televiziunea Română şi fără datorii. Sigur, nu spune nimeni că nu trebuie să avem o televiziune de stat, dar această televiziune a ajuns o afacere şi domnul Lăzescu vă poate confirma pentru că am discutat de câteva ori cu domnia sa”, a spus Băsescu, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Întrebat a cui este afacerea, Băsescu a afirmat că a celor din televiziune. „A celor din televiziune, că nu cred că pe mine m-aţi văzut exagerat la televiziune, decât atunci când am avut ceva de spus”, a răspuns şeful statului.

Potrivit preşedintelui, ar trebui numit un manager de televiziune la TVR, care să răspundă unor exigenţe date de lege pentru că este televiziune publică.

Băsescu: Am vorbit cu Ponta. Ne vom întâlni joi

 Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a discutat cu premierul Victor Ponta, menţionând că se va întâlni joi cu acesta şi că nu doreşte să anticipeze rezultatul acestei discuţii.

Întrebat cum va proceda în 28 iunie, dacă premierul va continua în a dori să reprezinte România la Consiliul European, Traian Băsescu a răspuns că poate asigura de un singur lucru, anume că nu se va pune „în situaţii ridicole”.

El a adăugat că, în acelaşi timp, nimeni să nu-i ceară să abdice de la atribuţiile constituţionale.

Preşedintele Băsescu a precizat că a avut o discuţie cu premierul şi joi va avea o întâlnire cu acesta.

El a menţionat că nu vrea sa anticipeze rezultatul discuţiilor.

Băsescu îl acuză pe Ponta de „demagogie”

 Preşedintele Traian Băsescu a acuzat, miercuri seară, „demagogia” şi „lipsa de cunoaştere” care reiese din declaraţiile despre reprezentarea la Consiliul European făcute inclusiv de către premierul Victor Ponta.

El a prezentat un memorandum prin care au fost stabilite, înaintea celui mai recent Consiliu European informal, poziţiile României pe diverse teme de pe agendă.

Preşedintele a precizat că actul este semnat de către miniştii Marga şi Orban şi de către premier.

Băsescu a spus că a aprobat acel memorandum, precizând că dă acest exemplu pentru a arăta faptul că este nedreaptă afirmaţia şefului Guvernului potrivit căruia preşedintele nu doreşte să coopereze cu instituţiile statului.

„Nu este în regula să spui «Eu vreau sa cooperez» şi pe de altă parte să minţi privind propriile semnături”, a spus Băsescu.