Băsescu către politicieni: Priviţi cu atenţie la noul tratat bugetar european!

Preşedintele Traian Băsescu a făcut "un apel" către întreaga clasă politică să privească atent la noul tratat de consolidare a disciplinei bugetare, pe care România va trebui să-l ratifice, precizând că politicienii trebuie "să pună armele bătăliei jos" şi să vadă opţiunile pentru anii următori.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 15:50

„Dat fiind momentul extrem de important, decizia extrem de importantă luată în Consiliul European, cred că este un moment în care politicienii, cel puţin pe această temă, trebuie să pună armele bătăliei jos şi să vadă ce opţiune au pentru România în perioada anilor următori”, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că în mod egal şi Puterea şi Opoziţia trebuie să fie resposabile de decizia pe care o va lua România, adică fie va merge înainte alături de partenerii europeni, fie va opta altfel, aşa cum au făcut Marea Britanie şi Cehia, având în vedere faptul că doar 25 din 27 de state şi-au anunţat disponibilitatea de a merge pe acest program de reconstrucţie a UE.

„Este un apel pe care îl fac direct către toţi politicienii. Nimeni nu poate spune că doar cei de la putere sunt responsabili. Mâine vor veni cei din opoziţie la putere sau nu vor veni, nu ştiu”, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că întreaga clasă politică trebuie să înţeleagă că decizia privind ratificarea Tratatului este extrem de importantă pentru viitorul României.

„În raport cu ce s-a stabilit la Bruxelles, azi noapte, România are un avans de circa doi ani. Avem premise să ne încadrăm rapid în toţi parametri pe care noul tratat îi implică şi putem fi una din ţările care pregătesc platforma de pe care să crească în noile condiţii”, a menţionat Băsescu.

Şeful statului a spus că opţiunea sa este ca România să meargă înainte cu Europa.

„Suntem în faţa unei opţiuni fundamentale: ce lăsăm copiilor noştri – o casă sau o datorie? Dacă decidem să lăsăm o datorie, mergem înainte ca până în 1989, dar asta lăsăm, o daorie mare. Dacă decidem să lăsăm o casă, mergem cu cei 24 cărora, cel puţin declarativ, ne-am alăturat prin declaraţia mea”, a spus Băsescu.

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu leul în următoarele 30 de zile dacă Guvernul Siegfried Mureşan nu trece de votul Parlamentului – Am întrebat 5 AI-uri şi iată ce au răspuns CHATGPT, Gemini, Claude, Perplexity şi Grok
Ce se va întâmpla cu leul în următoarele 30 de zile dacă Guvernul Siegfried Mureşan nu trece de votul Parlamentului ...
Cursul BNR euro/leu a atins cea mai mare valoare din istorie miercuri, 23 septembrie 2026, 5,2788 lei/euro. Precedentul maxim istoric fusese atins pe 6 mai 2026, un alt moment de criză politică,......
De la frigidere la jucării: Tranzacția anului prin care Jumbo preia fabrica Haier din Ploiești
De la frigidere la jucării: Tranzacția anului prin care Jumbo preia fabrica Haier din Ploiești
Retailerul grec de jucării și produse pentru casă Jumbo cumpără fabrica de frigidere Haier din Ploiești, închisă ...
Ajutor pentru Ucraina – Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro şi salută contribuţia financiară a Norvegiei
Ajutor pentru Ucraina – Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro şi salută contribuţia financiară a Norvegiei
Kievul va primi în curând aproape 3 miliarde de euro, în urma aprobării de către Consiliul Uniunii Europene a celei ...
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Radarele Ministerului Apărării Naţionale au detectat, în noaptea de joi spre vineri, o ţintă aeriană la 20 kilometri ...