Băsescu: Constituţia actuală este excepţională pe principii şi fixează corect osatura statului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că actuala Constituţie a României este "modernă", "excepţională pe principii" garantând drepturile cetăţenilor şi fixând corect osatura instituţiilor statului, "păcatele" fiind la neclarităţile privind relaţia dintre Preşedinte, Guvern şi Parlament.
Economica.net - J, 07 mart. 2013, 09:40
Băsescu: Constituţia actuală este excepţională pe principii şi fixează corect osatura statului

„Constituţia României, deşi excepţională pe principii, afirm fără rezerve această realitate, este o Constituţie modernă care garantează corect drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi fixează osatura, structura funcţionării statului român în mod corect şi în raport cu lumea modernă. Păcatele vin din neclaritatea unor exprimări din Constituţie, care în opinia mea ar fi putut rezolvate prin legi de aplicare a diverselor articole. Nu s-a întâmplat acest lucru, am rămas cu neclarităţile de funcţionare şi de relaţie între instituţii”, a afirmat Băsescu, în dezbaterea de la Academia Română.

El a subliniat că revizuirea Constituţiei iniţiată de Guvernul Emil Boc în 2010 şi susţinută şi de Preşedinţie, care a dus la un proiect de modificare a Legii fundamentale aflat acum „blocat” în Parlament, a vizat, pe lângă aplicarea rezultatelor referendumului din decembrie 2009 privind Legislativ unicameral cu 300 de locuri şi „clarificarea raporturilor constituţionale dintre Preşedinte, Guvern şi Parlament”.

„Abordările au fost extrem de fine, nu am vrut să tulburăm substanţa Constituţiei decât prin uşoare modificări, dar importante pentru a elimina discuţiile dintre instituţiile statului”, a afirmat Băsescu, care a prezentat apoi punctele din propunerea de modificare a Constituţiei aşa cum a fost transmisă Parlamentului în 2011.

El a enumerat limitarea posibilităţii angajării responsabilităţii de către Guvern în faţa Parlamentului la o singură dată pe sesiunea legislativă, cu excepţia legii bugetului, organizarea referendumului, termenul de 10 zile pentru Parlament pentru a vota un nou Guvern, reducerea de la 60 la 45 de zile a termenului de dizolvare a Parlamentului în cazul respingerii a două formule de guverne.

Băsescu a arătat că aceste modificări vizau „eliminarea posibilităţilor de a crea crize politice”.

El a mai amintit instituirea expresă a obligaţiei judecătorilor de a se supune Constituţiei şi deciziilor Curţii Constituţionale, arătând că au fost situaţii când ICCJ a trecut peste deciziile CC, dar şi instituirea răspunderii magistraţilor pentru hotărâri eronate. „Responsabilitatea celui care trimite un om pe nedrept pentru 20 de ani nu are justificare, aceasta nu poate fi eroare”, a subliniat preşedintele Băsescu.

De asemenea, el a spus că proiectul de revizuire a Constituţiei viza şi termen de reţinere de 48 de ore de către procurori a unui cetăţean, faţă de termenul prevăzut în prezent de 24 de ore, considerat „inoperant” şi care pune presiune pe procurori şi poate duce la „erori”.

Preşedintele a mai arătat că vechiul proiect de modificare a Legii fundamentale viza şi unele probleme financiare şi bugetare ale statului care derivă din statutul de membru la UE al României.

Te-ar mai putea interesa și
Miruţă îi cere lui Grindeanu să pună pe ordinea de zi legea împotriva dezinformării, după atacul asupra ambulanței atacată cu topoare în urma unui clip postat pe TikTok
Miruţă îi cere lui Grindeanu să pună pe ordinea de zi legea împotriva dezinformării, după atacul asupra ambulanței ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, îi solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, să pună pe ordinea de zi, spre a fi dezbătut şi adoptat rapid, proiectul......
Schimbarea de viziune a Poliţiei produce efecte: peste 1.900 de şoferi agresivi în trafic, amendaţi fiindcă au fost reclamaţi de cetăţeni – impactul OUG 84 din 2024 – exclusiv
Schimbarea de viziune a Poliţiei produce efecte: peste 1.900 de şoferi agresivi în trafic, amendaţi fiindcă au fost ...
Aproape 2.000 de şoferi agresivi au fost sancţionaţi de Poliţia Rutieră ca urmare a reclamaţiilor făcute de cetăţenii, ...
Record absolut de căldură la Hong Kong – 36,9 grade Celsius
Record absolut de căldură la Hong Kong – 36,9 grade Celsius
Hong Kong a înregistrat duminică după-amiază cea mai ridicată temperatură de la începutul monitorizării datelor, ...
Premieră în Europa reușită de un brand românesc: Compania Lyset a creat lumina artificială aproape identică cu cea naturală
Premieră în Europa reușită de un brand românesc: Compania Lyset a creat lumina artificială aproape identică cu cea ...
Compania românească Lyset anunță o premieră locală în domeniul iluminatului de interior odată cu dezvoltarea unei ...