Băsescu: Cred că e o mare greşeală încetarea achiziţionării de uraniu din producţie internă pentru centrala nucleară

Economica.net
10 09. 2016
centrala_atomica_cernavoda_01_77317800

”Încetarea achiziţionării de uraniu din producţie internă de către Centrala Nucleară de la Cernavodă este, în opinia mea, o mare greşeală. Este o mare greşeală pentru că România era una dintre puţinele ţări care au ciclu nuclear complet, adică extracţie de uraniu, procesarea minereului de uraniu, arderea uraniului în reactoarele de la Cernavodă şi izolarea reziduurilor de uraniu, plus producţie de apă grea. Aveam ciclu nuclear complet”, a susţinut Băsescu.

Potrivit acestuia, achiziţionarea de uraniu cu un preţ mai ieftin, din Canada, nu este o soluţie bună pe termen lung.

”În momentul de faţă s-a încetat achiziţia de uraniu din ţară, spunând doamna aceea, în declaraţie publică, după ce am atacat acest lucru, spunând că este mai ieftin din Canada. Eu sunt de acord că este mai ieftin să-l imporţi din Canada, dar va fi mai ieftin doar până când opreşti producţia de uraniu la tine în ţară. Când nu vom mai avea producţie de uraniu, vom afla cât de scump este şi uraniul din Canada. Deci, cred că este o mare greşeală strategică dacă discutăm că unul din obiectivele majore ale României este independenţa energetică”, a spus liderul PMP.

În ce priveşte mineritul în cărbune, Băsescu a menţionat că este o perioadă de criză nu numai în România.

„Încălzirea globală, probată, nu mai este o poveste, vedem toţii pe pielea noastră efectele ei, încălzirea globală duce la politici energetice tot mai curate, fie că vorbim de energie nucleară, energie regenerabilă – hidrocentrale, energie eoliană, energie solară. Mai mult, şi tehnologiile de vârf în momentul de faţă sunt destul de poluante. Deci, Germania, care încă foloseşte foarte mult cărbune în industria energetică, începe să-şi ia măsuri de reducere a producţiei pe cărbune. Asta înseamnă că România, în primul rând, trebuie să aducă tehnologiile necesare. Şi Germania este una dintre ţările care a descoperit secretul reducerii masive a poluării în producţia de energie pe cărbune, deci trebuie să aducem cele mai avansate tehnologii şi, doi, trebuie să înţelegem că energia pe cărbune îşi îngustează contribuţia în mixul energetic în România, ca de altfel în toate ţările din Uniunea Europeană”, a afirmat Băsescu, întrebat fiind de un membru PMP din Gorj cum vede problema mineritului din ţara noastră.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a participat sâmbătă, la Neptun, la deschiderea Şcolii de vară a organizaţiei de tineret a PMP, eveniment care se desfăşoară în acest weekend pe litoral.