Băsescu: Data optimă pentru adoptarea monedei euro este 2017

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că anul 2017 ar trebui să fie termenul optim pentru adoptarea de către România a monedei euro, în condiţiile în care 2015 nu mai este viabil, iar unele "persoane importante" au enunţat 2019 ca nou termen, sau chiar renunţarea la o dată ţintă.
Economica.net - mie, 08 mai 2013, 18:47
Băsescu: Data optimă pentru adoptarea monedei euro este 2017

„În ceea ce priveşte termenul de aderare la euro, eu cred că va trebui să fie menţionat ferm în documentele noastre oficiale, iar optim nu poate fi decât anul 2017. La unele importante persoane din România am auzit enunţat, ca termen, anul 2019 sau chiar nefixarea unui termen de trecere la moneda euro, cu argumentul practicii altor ţări care nu au asumat o dată. Este greşită o neasumare de termen”, afirmă Băsescu, într-un interviu pentru publicaţia online „Calea Europeană”.

El a adăugat că aderarea la zona euro este o obligaţie pentru România, care decurge din Tratatul de Aderare şi nu se poate spune partenerilor europeni că ne vom îndeplini obligaţiile, dar nu se ştie când.

Băsescu a mai reiterat că în 2014-2015 va începe o dezbatere pentru revizuirea Tratatelor UE, iar fără un termen clar şi credibil de adoptare a monedei euro şi asumarea obligaţiilor aferente, România poate rămâne într-o categorie de state de mâna a doua la nivelul UE. El a arătat şi că România trebuie să facă eforturi şi pentru ca sectorul companiilor de stat să devină unul competitiv, care să facă faţă competiţiei din zona euro.

Premierul Victor Ponta a declarat, pe 25 aprilie, că 1 ianuarie 2019 reprezintă „un obiectiv destul de realist” pentru adoptarea monedei euro de către România, după ce autorităţile de la Bucureşti au renunţat la termenul avansat iniţial, respectiv anul 2015.

„Aici sunt două variante: ori mergem pe modelul polonez, care spune că nu stabilim anul, ci priorităţile şi încercăm cât mai repede, ori mergem pe un model pe care l-au avut şi alte ţări, inclusiv România – noi am avut anul 2015, pe care nu îl respecţi şi atunci ai varanta să îţi cam pierzi credibilitatea, să faci ca Petrică cu lupul, tot zici că…Eu cred că – nu ştiu dacă o să punem într-un document – un obiectiv de genul 1 ianuarie 2019 e un obiectiv destul de realist”, a spus Ponta.

El a amintit însă că un astfel de obiectiv este stabilit împreună cu Banca Naţională şi mediul de afaceri.

Guvernul a transmis Comisiei Europene un program de convergenţă care nu mai include, însă, spre deosebire de ultimii ani, o ţintă pentru adoptarea monedei euro.

Te-ar mai putea interesa și
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa......
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite ar putea opta pentru o "preluare prietenoasă de control asupra ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de lei, din care peste 84 de milioane au fost acțiunile BT
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de ...
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în ultima şedinţă bursieră a acestei săptămâni, ...
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri ...