Băsescu despre referendum: Neprezentarea la vot poate fi mai valoroasă. Este în interesul naţional

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că neprezentarea la vot la referendum "poate fi mai valoroasă" decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.
Economica.net - mar, 24 iul. 2012, 11:12
Băsescu despre referendum: Neprezentarea la vot poate fi mai valoroasă. Este în interesul naţional

Traian Băsescu a susţinut, într-o discuţie on-line la ziare.com, că neprezentarea la vot la referendum „poate fi mai valoroasă” decât un vot împotriva demiterii sale, pentru că în acest fel cei care au dat „lovitura de stat” nu pot să-şi valideze demersul prin referendum.

Întrebat de ce alege să fie laş, Băsescu a răspuns: „Nu am ales să fiu laş, am ales să acţionez în interesul naţional”.

Preşedintele suspendat a mai susţinut că el nu ţine pe nimeni acasă şi că democraţia poate fi promovată în două feluri în cazul referendumului din 29 iulie: fie prin prezenţa la urne şi votul împotriva demiterii, fie prin neparticipare la vot.

„Este opţiunea fiecăruia cum o va face. Cert este că nu eu am cerut un vot pentru mine. Eu mi-am câştigat mandatul de 5 ani în 2009. (…) Cei care vor să întrerupă mandatul constituţional au şi responsabilitatea să-i convingă pe români să vină la vot. Este obligaţia celor care au aprobat referendumul să probeze că au voturile necesare”, a mai spus Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât, vineri, prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul comunei, din 8 august până în 6 septembrie, în......
Alerte Cod roşu de averse torenţiale în două județe vineri după-amiaza
Alerte Cod roşu de averse torenţiale în două județe vineri după-amiaza
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări nowcasting Cod roşu de averse cu caracter torenţial, ...
Iluminatul public şi arhitectural, reduse pe timpul nopţii la Sfântu Gheorghe pentru economisirea energiei
Iluminatul public şi arhitectural, reduse pe timpul nopţii la Sfântu Gheorghe pentru economisirea energiei
Iluminatul public şi cel arhitectural vor fi reduse pe timpul nopţii în municipiul Sfântu Gheorghe, în contextul eforturilor ...
Spania ameninţă Italia cu contramăsuri dacă nu elimină controalele la frontiere impuse după criza din Ceuta
Spania ameninţă Italia cu contramăsuri dacă nu elimină controalele la frontiere impuse după criza din Ceuta
Guvernul spaniol a ameninţat vineri că va impune contramăsuri care vor afecta călătorii veniţi din Italia dacă această ...