Băsescu despre referendum: Neprezentarea la vot poate fi mai valoroasă. Este în interesul naţional

Economica.net
24 07. 2012
traian_basescu2_301662001212_98477000

Traian Băsescu a susţinut, într-o discuţie on-line la ziare.com, că neprezentarea la vot la referendum „poate fi mai valoroasă” decât un vot împotriva demiterii sale, pentru că în acest fel cei care au dat „lovitura de stat” nu pot să-şi valideze demersul prin referendum.

Întrebat de ce alege să fie laş, Băsescu a răspuns: „Nu am ales să fiu laş, am ales să acţionez în interesul naţional”.

Preşedintele suspendat a mai susţinut că el nu ţine pe nimeni acasă şi că democraţia poate fi promovată în două feluri în cazul referendumului din 29 iulie: fie prin prezenţa la urne şi votul împotriva demiterii, fie prin neparticipare la vot.

„Este opţiunea fiecăruia cum o va face. Cert este că nu eu am cerut un vot pentru mine. Eu mi-am câştigat mandatul de 5 ani în 2009. (…) Cei care vor să întrerupă mandatul constituţional au şi responsabilitatea să-i convingă pe români să vină la vot. Este obligaţia celor care au aprobat referendumul să probeze că au voturile necesare”, a mai spus Băsescu.